Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

Viziunea asupra spaţiului şi a timpului
191
Teme la alegere
În cele două texte, indicaţiile referitoare la spaţiu şi timp sînt
destul de vagi. Romanul diderotian nu propune un spaţiu bine definit:
ştim că este vorba despre Franţa (cu un han ca Cerbul Mare ori
castelul lui Desglands), că personajele principale se deplasează de la
un han la altul, interesul cititorului fiind concentrat pe dialoguri 53 .
la urmă să se destăinuie, autoacuzîndu-se. A profitat de slăbiciunea Agathei
şi a sedus-o. Cavalerul îl sfătuieşte pe Stăpîn să se răzbune dîndu-se drept
Saint-Ouin însuşi spre a se bucura o noapte de favorurile ei. Trădarea se
produce adoua oară, Stăpînul este prins asupra faptului, întemniţat şi obligat
să se însoare. Află că aşa-zisul prieten este un escroc. În cele din urmă
plăteşte familiei Agathei despăgubiri serioase, fără a se căsători, şi este
obligat să suporte cheltuielile legate de creşterea copilului a cărui paternitate
i se atribuie (pp. 227-259).
Textul de referinţă este Denis Diderot, Jacques fatalistul şi stăpînul său,
roman, E om bun? E ticălos?, piesă în patru acte (Scrieri literare II),
traducere şi note de Gellu Naum, Bucureşti, Editura Minerva, col.
„Biblioteca pentru toţi”, 1972.
53
Ar fi interesant să ne oprim asupra raportului posibil creat între
elementele obţinute prin descompunerea cuvîntului francez auberge.
Obţinem astfel combinaţia au – la şi berge - mal care, prin acest ultim
cuvînt, ne trimite implicit la un curs de apă. Or simbolismul apei este legat
de cel al cuvîntului. Umiditatea este cea care favorizează răspîndirea
cuvîntului creator. Cuvîntul uscat, neexprimat, cel care rămîne în gînd, nu
are decît o valoare potenţială, nefiind capabil să creeze şi să devină mijloc şi
prilej de revelaţie, oricît de relativă. Sufletul omenesc apare ca un pămînt
uscat şi însetat orientat spre apă, capabil de regenerare, capabil să provoace
o nouă naştere, o nouă speranţă. Cea de-a doua posibilitate rezidă în a lua
prima parte a cuvîntului auberge, şi anume aube - zori. Asociat cu lumina,
zorii ne vorbesc despre viaţă, despre salvare, despre fericire, despre setea de
cunoaştere. Destinul uman poate fi asimilat cu lumina soarelui ce moare în
fiecare seară şi renaşte în fiecare dimineaţă. Pe de altă parte, asocierea
dintre lumină şi apă ne trimite şi ea la raportul inerent al existenţei umane
situată în permanenţă între două tipuri de forţe, cele fecundante, uraniene, şi
cele creatoare, chtoniene. Fiinţa umană este prin urmare în perpetuă
mişcare, în perpetuă schimbare, cuvîntul constituind modalitatea prin care
poate ajunge la un fel de echilibru. Cf. (pentru simbolistica apei şi a