Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
lucruri interesante în această secţiune. Prin urmare, vă rugăm să ne
prezentaţi o scurtă biografie, mai mult sau mai puţin romanţată.
Paulina Popa: Probabil voi începe cu anul naşterii…, vorbeam
înainte de codul 53. M-am născut în ’53, în 29 august. Întîmplarea a
făcut, sau nu chiar întîmplarea – eu cred într-o preştiinţă divină –, să
mă nasc într-o zi de post, în ziua Tăierii capului Sfîntului Ioan
Botezătorul, ceea ce e foarte important pentru mine – şi o să vedeţi
că pe parcursul vieţii s-au întîmplat atît de multe lucruri legate de
această zi… –, într-o familie de buni creştini. Am debutat în 1970, pe
vremea aceea eram elevă în anul I la un liceu pedagogic de la Beiuş
şi nu întîmplător l-am avut profesor – un profesor foarte apropiat,
care era scriitor, autor de manuale – Corneliu Crăciun. A scris mai
multe metodici de predare a limbii române în gimnaziu, liceu… Am
avut un profesor de muzică, un compozitor, Mihai Pop de Brukenthal
şi am făcut foarte mult desen cu artistul plastic Sabin Indrei – poate
de aici mi se trage şi faptul că toate cărţile pentru copii mi le-am
ilustrat singură.
După debutul din 1970 cu o poezie în care întîmplarea făcea
să predomine culoarea verde, am avut mici probleme. Unul dintre
criticii literari mă trimitea undeva în zona legionară pentru că era
vorba de cuvîntul frate şi cuvîntul verde…, ori eu eram în anul I de
liceu, nu prea ştiam mare lucru despre toate acestea. Trăiam însă o
foarte mare frică pentru că pe vremea aceea…, voi nu ştiţi ce
însemna frica aceea că mîine, probabil, nu vei mai fi liber să scrii sau
chiar să mergi pe stradă.
Am continuat să public în diverse reviste şi în presa vremii.
Am terminat liceul şi am fost repartizată în învăţămînt în Caransebeş,
unde am continuat să scriu, să particip la cenaclurile care, culmea, pe
vremea aceea se desfăşurau cu o rigurozitate cu care ar fi bine să se
desfăşoare şi astăzi. Cenaclurile – acolo era într-adevăr o şcoală de
poezie. Am fost în cenaclu alături de Azap, de Şeitan, de cîţiva
scriitori din Banat şi mi-a prins bine.
Am uitat să spun că acolo la Beiuş, după debutul meu în
presă, l-am avut aproape pe Gheorghe Pituţ, el era din Beiuş şi ne
întîlneam frecvent, şi pe Nicolae Brânda, dar despre Pituţ aţi auzit,
desigur, mai multe decît despre Nicolae Brânda.
230