Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
De la fiica ei, scrisoare după scrisoare. O cheamă cu insistenţă
în străinătate. Dar – cum să te desparţi de lucruri? Să le iei cu tine?
Pe toate, n-ai cum. Să le vinzi? Numai la gândul ăsta, te ia cu frig.
Cum să pleci aşa, singură, fără de niciunele, fără o ariergardă de
cufere, coşuri, saci, boccele? Din când în când, un colet poştal fiicei
aflate în nevoie: fie câteva lire englezeşti după o vânzare reuşită în
piaţa Smolensk, fie o rochie de mătase gris-perle, dar numai trena ei,
din care respectiva îşi coase, în Serbia, o rochie întreagă.
Cineva, în 1927, îi scrie din Moscova fiicei despre ea:
„Situaţia mamei e îngrozitoare – o singură cameră ticsită cu
boarfe, ziua şi noaptea arde lumina…”
Ziua – din cauza tufişului, a cărui povară, ba de zăpadă, ba de
frunze, îi opreşte lumina.
Noaptea – din cauza gândurilor.
Şi aşa – până în anul 1929.
--------
Ianuarie şi noapte. A.A. se pregăteşte de culcare. Lumina arde
– aceeaşi ca şi ziua: de sus, albă, calmă. Dincolo de fereastră –
grădina îngheţată. Chiar sub fereastră – cât oblonul ei din stejar – un
tufiş îngheţat de liliac, ca un post de strajă.
Îşi scoate fusta în carouri de deasupra, pe cea de dedesubt în
copci, sutienul încheiat în doisprezece nasturi (al patrulea se ţine
numai într-un fir – trebuie întărit!), îşi desface şireturile, îşi pune
lucrurile teanc, cu grijă. Numai în cămaşă, strecurându-se prin
înghesuiala cuferelor, ridică capacul înclinat, ca al unui mormânt,
descoperă placa de marmură, pune buretele sub jetul de apă. Îşi pune
cămaşa de noapte, bagă o aţă în ac. Scoţându-şi acele de păr, îşi
prelucrează cu peria părul, până la strălucire. Îşi împleteşte o coadă.
Aşezându-se pe rogojină, se roagă la candelă: „Pâinea noastră cea de
toate zilele”, şi pentru liniştea sufletului.
Un ciocănit. În oblon – tufişul, cu o ramură îngheţată de parcă
cu un deget îngheţat: cu arătătorul, îndoit din încheietură. O dată – şi
a doua oară. Dar dacă va mai ciocăni?.. – a treia oară? Şi iată că,
furişându-se, A.A. se depărtează cu sânge rece: „Nervii”. Cu toate
acestea, pentru a se asigura, strecurându-se printre colţurile ascuţite
ale cuferelor, sprijinindu-şi genunchiul pe teancurile, oricum
nedereticate, ale revistei „Kreml”, îşi lipeşte fruntea de rama
150