Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
tânăr…” – „Sunt soţul ginerelui… adică ginerele fiicei – al
Marinei… Am vrut să spun: al lui Ivan Vladimirovici. Soţul.”
Ilovaiski, neîncrezător: „Soţul? – şi de-acum indiferent: – A-a-a…
Atunci, tinere, transmite-i lui Ivan Vladimirovici că a trecut pe aici
socrul lui de pe Pimen Bătrânul şi că s-a interesat de garderobă”.
Şi, încurcându-şi propriul nepot cu un ginere străin – devenit
deja legendă! deja nălucă! – măturând cu şuba lui de castor parchetul
de stejar din salonul care se întuneca, în cele câteva minute scurse,
întunecat cu totul – ca pe o câmpie ninsă, câmpia ninsă a destinului
său lupesc, pe uşa scârţâitoare de la intrare, peste podeţele de lemn,
prin portiţa grădinii, pe lângă primele felinare – ale ultimului amurg
– s-a dus acasă, la patronul său – Pimen, la patronul tuturor
scriitorilor de letopiseţe 10 – la Pimen, la Pimen Bătrânul, din Malaia
Dimitrovka, spre Dimitrie cel Mic, spre Dimitrie Omorâtul 11 – acasă,
în casa lui rămasă fără de copii, în casa morţii, moartă.
--------
O cratimă lungă. O cratimă lungă de şase ani: a întregului
război şi a începutului Revoluţiei. O cratimă, încărcată pentru
Ilovaiski, cu pierderea întregului său univers.
Anul 1918. Primăvară. Se ciocăneşte în uşă. Un oaspete rar. E
fratele Andrei, despre care nu ştiu niciodată nimic, nu-i cunosc nici
viaţa, nici anturajul, nici necazurile, nici bucuriile, nici măcar adresa,
nimic în afară de faptul că pe noi, surorile lui pe jumătate, ne iubeşte
infinit mai mult decât pe cea bună; dacă pe lumea aceasta chiar
iubeşte pe cineva – noi suntem acelea.
„Marina! Mai stă la tine locatarul acela – cum îl cheamă?” –
„X? Locuieşte.” – „Atunci, fă te rog în aşa fel încât să-i dea drumul
bunicului.” – „Cum să-i dea drumul?” – „Uite-aşa, stă la Ceka 12 de o
10 Pimen, personaj din tragedia în versuri a lui Aleksandr Sergheievici Puşkin, Boris Godunov
(scrisă în 1824–1825). Călugărul Pimen scrie în chilia lui din mânăstirea Ciudovo letopiseţul
începutului de secol XVII. A devenit prototipul cronicarului medieval rus. Reamintim că D.I.
Ilovaiski era istoric.
11 În respectiva perioadă istorică au fost mai mulţi pretendenţi la coroana imperiului rus cu
numele Dimitri: Dimitrie, fiul lui Ivan IV cel Groaznic, dispărut în împrejurări misterioase, şi
doi impostori – Falsul Dimitri I şi Falsul Dimitri II, ambii ucişi (în 1606, respectiv 1610), aflaţi
în slujba magnaţilor polonezi.
12 Ceka, de fapt VCK, „Vserossiiskaia Cerezvîciainaia Komissia…”, „Comisia excepţională pe
întreaga Rusie de luptă împotriva contrarevoluţiei şi corupţiei”, prima denumire a securităţii
sovietice, înfiinţată în decembrie 1917.
144