Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
poezie şi literatură, în speculaţiile unor esteticieni şi în manifestele
suprarealiste. Nimic din toate acestea nu-l putea subjuga pe
cugetătorul din Neapole. Un fapt, însă, nu-l putea lăsa indiferent.
Este acel fenomen pe care-l denunţă în fraza a doua a lucrării sale:
„Deosebirea ia acum îndeobşte forma unei opoziţii, nu fără o umbră
de dispreţ faţă de «literatură», care arar îşi găseşte apărători, şi
aceasta mai ales printre cei care nu se tem, ba chiar într-un fel se
complac în a-şi da înfăţişări de retrograzi şi reacţionari”. În fond,
diversele mişcări, grupări, conventicule ale Avangardei sunt cele care
– în preajma şi după primul război mondial – au clamat distrucţia
literaturii, proclamând drepturile absolute, discreţionare ale poeziei.
Suprarealismul, îndeosebi, năzuia să surpe edificiul socotit desuet şi
pedant al literaturii, în favoarea unei poezii noi. Croce nu neagă
existenţa unor deosebiri esenţiale între literatură şi poezie; el
consideră o asemenea distincţie necesară. Dar refuză discreditarea
literaturii şi, în studiul său din 1936, care se vrea o „introducere în
critica şi istoria poeziei şi literaturii”, trece – în consecinţă – la o
reabilitare a literaturii.
Filosoful a procedat la o asemenea reabilitare, înainte de toate,
în faţa propriilor săi ochi. Admirabilă probitate a unei minţi pururi
dispusă să se amendeze pe sine, să-şi depăşească – printr-un efort
reînnoit – propriile concluzii anterioare! Napolitanul acesta a fost
mereu gata să caute răspunsuri noi la întrebări mai vechi. Te umplu
de o rară satisfacţie (de natură etică) a cugetului activ fraze ca
acestea, pe care nu mă pot opri să nu le citez: „Am căutat răspunsul
la această întrebare (e vorba de întrebarea: ce este literatura? – n. n.)
în multe cărţi şi în aproape toate lucrările de estetică, de poetică şi de
retorică, dar (poate pentru că nu l-am căutat bine) nu l-am aflat sau
nu am aflat unul mulţumitor; eu însumi mi-am dat seama, în atâta
vreme de când studiez poezia şi literatura şi folosesc această
distincţie, că nu m-am hotărât niciodată să merg până la capăt, aşa
încât să fiu în măsură de a face faţă tuturor dificultăţilor şi obiecţiilor
pe care, asupra acestui punct, mi le formulez câteodată mie însumi.
Una este să te afli în posesia unui concept, şi altceva să-l pătrunzi în
întregime, sau mai degrabă altceva este să-l redescoperi din răstimp
în răstimp şi să-l defineşti potrivit dificultăţilor care apar şi
obiecţiilor ce-ţi sunt propuse: lucru pe care omul este silit să-l facă
156