Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
nu sunt respectate, că mi se dau argumente fictive sau că se amînă
sine die publicarea lor. (Pilde : texte de N. Steinhardt, cerute de
mine.)
Cornel Nistea: În 1987, destul de târziu, cu doar doi ani
înaintea prăbuşirii dictaturii comuniste în România, ajungi, sub
pretextul unui tratament medical, în Franţa (ca disident sau ca
spion?), unde ţi se acordă azil politic imediat. „Fuga” ta în occident
putea fi interpretabilă, aşa cum deja am sugerat în paranteză. Cum au
fost primii ani de azilant în capitala Franţei? Te întâlneai cu scriitori
români ajunşi prin diferite împrejurări acolo? Ce discutaţi? Sau
exista suspiciunea ca nu cumva celălalt să fie securistul care te
urmăreşte şi-ţi pune viaţa în pericol? Să fie oare exilul tău o
problemă de soartă, ai crezut cu adevărat că eşti ocrotit acolo de
„îngerul rătăcitor” cu care te identificai în momentele grele, în care
încercai să te convingi că nu te-ai smuls „degeaba din rădăcini”, deşi
cu „atâtea zdruncinări sufleteşti şi trupeşti” ale omului „desţărat” ce
erai.
Dan Culcer: A fost vorba de o saturaţie a mea şi nu de o
misiune de infiltrare ordonată şi facilitată de Securitate «agentului»
Culcer. Ce poţi afla, şi oferi unor oficine interesate contra avantaje
eventuale, din secretele lumii, adică ce poţi spiona ca literat? Nimic,
doar dacă intri într-o agenţie de presă sau la vreun post de radio.
Ceea ce nu a fost cazul meu. Am fost audiat o dată la Paris -într-un
hol de hotel- de unul din directorii de la Europa Liberă. Cred că mă
propusese Monica Lovinescu. Dar nu am fost reţinut.
Două texte de Dim. Sturdza şi, respectiv, de A. de Flers, ambii
foşti redactori sau documentarişti la Europe Free dau o imagine mai
puţin legendară despre acest post de radio care a reprezentat mereu
interesele americane şi uneori chiar pe acelea ale cetăţenilor Europei
de Est.
Ar fi interesant să se scrie o istorie a recrutărilor de ziarişti la
Europa Liberă în perioadele recente. Unii au fost recomandaţi şi
reţinuţi fiindcă erau şi homosexuali, alţii - şi fumători de pipă, alţii
masoni.
Fiindcă e de precizat că, în România, francmasoneria nu a fost
tot timpul inactivă după 1945. Iar pe la 1984 o mică reţea de foşti
masoni a reînceput să se reconstituie şi să tatoneze eventuali noi
82