Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
„Liviu Ioan Stoiciu vizează relaţia dintre tipul de scriitură cultivat şi
o conştiinţă ordonatoare, insurgentă cel mai adesea, relaţie care este
în măsură să releve faptul că poetul e interesat înainte de toate de
instituirea unui eu textual, a unui sine abstract, care-l legitimează în
planul creaţiei şi care are ca punct de pornire identitatea lui
biografică” prin invarianţe stilistice - adăugăm noi - menite să
surprindă prin tehnici postmoderne specifice: discontinuitatea
discursului, schimbarea registrului narativ, inserţii parantetice,
tăierea neaşteptată a versului şi chiar o metaforizare a derizoriului
până dincolo de limita normalităţii referenţiale: „cantoniereasa, cu un
fier de călcat cu/ cărbuni aprinşi în/ mâini, pe linie moartă, întinde
rugina, pe o rufă/ bună de aruncat, în faţa/ locomotivei” –
Cantoniereasa cu un fier. În ce priveşte identificarea biografică cu
poemele, LIS profesează la nivelul de adâncime o poezie reportaj, ce
transpune artistic o experienţă de viaţă decupată tel- quel din
cotidianul personal: „sunt aici: de ce naiba am făcut nodul ăsta,/ îmi
exasperez prietenul îndreptând degetul arătător spre el” – Va fi o
iarnă.
Dar să revenim interogativ la ipoteza autorului. Este pam-parampam
„un experiment fascinant” ce reînvie „paradisul pierdut al
copilăriei”? În măsura, răspundem afirmativ, în care instanţa
cititorului şi-l apropriază ca pe Humuleştii lui Creangă, Miorcanii lui
Pillat ori Bulzeştii lui Sorescu, cu nota specifică a agitaţiei
existenţiale a proletarului ţăran: „alo/ (şi, slab, îl auz, speriat rău, pe
cantonier dând/ la manivelă la telefon) staţia/ şişcani!/ alo, tovarăşe,
to… răspunde, alo… opreşte acolo trenul, că am la mine pe linie o/
inundaţie… o… am… aoleu (vezi,/ fă, fato, ce era nevoie să te
topeşti în braţele/ mele… acum ce fac eu?/ păi, ce, rupi vraja şi-l
trezeşti pe cantonier, o fi/având un coşmar, e obosit, că a adunat trei
zile şi trei nopţi la rând/ la vie” – Apoi lumina din ochi.
34