Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
ce a ieşit în librării şi au apărut primele reacţii critice favorabile
(Manolescu, Ulici ş.a.), neliniştile mele s-au mai spulberat. Volumul
a avut succes de critică, numărînd mai mult de 25 de cronici/
recenzii, în aproape toate revistele literare de atunci. Iar culmea
succesului a fost primirea Premiului Uniunii Scriitorilor pentru
debut. Am început să cred în steaua mea de poet. Neputînd însă
publica al doilea volum decît după Decembrie 1989, neliniştile şi
îndoielile au reîncolţit, rozînd dintr-o conştiinţă nu prea sigură de
sine.
- Aş vrea să vorbeşti despre semnificaţiile titlului. Sunt poeţi pe care
nu-i interesează titlul cărţilor lor? În cazul lor, care crezi că sunt
pricinile?
- Titlul unei cărţi e ca un nume de botez, prin care se dă identitate.
El poate orienta lectura, dar o şi îngrădeşte. Nu poezia ci eventualul
ei sens se poate transmite prin titlu. Nu există însă titlu perfect. Un
poet ca Mircea Ivănescu a preferat să-şi intituleze volumele:
“Poesii”, “Alte poesii”, “Poesii nouă” etc., relativizînd importanţa
titlului şi lăsîndu-i cititorului libertatea de lectură.
- Cineva spunea că un poet trebuie să lupte tot timpul împotriva
poeziei, când a apărut la tine simţul valorii, pe de-o parte, şi curajul
estetic, pe de alta?
- Eu mi-am cultivat simţul valorii citind foarte multă poezie clasică
şi modernă. Iar curajul estetic a apărut mai ales din momentul în care
am început a mă descotorosi de clişee. Fără un asemenea curaj nu
ajungi niciodată la conştiinţa propriei valori.
- Privind acum în urmă, ce cărţi ai fi vrut să scrii şi nu le-ai scris?
- Am scris puţine cărţi, dar destule pentru a nu mă repeta. Mai am de
scris un volum de versuri intitulat Poesia, şi al doilea volum de
Developări în perspectivă, cuprinzînd portrete critice ale poeţilor
nouăzecişti şi douămiişti, aflate încă în lucru. Mai visez să scriu un
eseu asupra poeziei orfice universale, cu titlul Avatarurile lui
116