Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

consideră un continuator al Şcolii de
la Târgovişte şi ne aminteşte că este
scriitorul care nu şi-a ascuns
„secretele textului”, că este cel care
a arătat „cum a gândit toată strategia
lui de construcţie, cum se îmbină
elementele, cum se potrivesc
personajele, cum a fost elaborat
limbajul epic, cum au fost depăşite
dificultăţile proiectului epic” etc. „
…acest mod de a gândi, consideră
Simuţ, se aseamănă foarte mult cu
Mircea Nedelciu, prieten şi coleg de
generaţie”. „Deosebirea, (continuă
acesta), constă în faptul că Mircea
Nedelciu era mai ingenios, mai
dezinvolt, adăugând chiar o notă de
umor în cea mai aridă demonstraţie
textualistă. Dar amândoi sunt la fel
de speculativi şi de teoretici. Li se
potriveşte foarte bine sintagma lui
Mircea Nedelciu: ei fac "inginerie
textuală". Dar iată cum îl vede Ion
Simuţ pe Gheorghe Crăciun, care
„şi-a propus să descopere cum este
alcătuită o femeie”: „Premisa,
convingerea lui iniţială e că, în
înţelegerea unei fiinţe, totul porneşte
de la trup, de la trăirea corporalităţii.
Tentativa e cu atât mai interesantă
cu cât nu era posibilă înainte de
1989, datorită cenzurii, şi cu cât ea
pare mai la îndemâna tuturor, mai
ispititoare, pentru scriitorii
postdecembrişti. Gheorghe Crăciun
are ambiţia de a se înscrie în
competiţia deschisă de literatura
sexistă, implicând în acest program
de dezinhibare toată ştiinţa sa
textualistă, o mare parte din
experienţa sa de cetăţean al unui
289
VARIA
regim comunist şi, bineînţeles,
frământările teoretice. Există şi în
ultimul roman al lui Gheorghe
Crăciun, ca şi în celelalte, un
program afişat şi o tehnică exersată
a scriiturii. Deşi nu e o lecţie de
anatomie (uneori este şi asta), fiind
mai mult o lecţie de psihologie şi de
sociologie, romanul Pupa russa
execută cu artă şi migală o
operaţiune extrem de delicată:
dezghiocând trupul unei femei,
prozatorul este convins că miezul lui
e sexul”. Ea se numeşte, probabil,
Leontina şi „sexul este viaţa şi
pacostea ei”. (M. S.)