Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
S.: Înainte de a trece la analiza cîtorva poeme, am dori ca domnul
profesor Gabriel Petric să ne spună cîteva cuvinte despre volumul
îngerul politic, pentru a auzi şi opinia unui cititor specializat.
Gabriel Petric: Am citit cartea aceasta mai demult şi am vorbit şi cu
autorul. Autorii, în general, sînt destul de ipocriţi, nu trebuie să
credem tot ce spun ei, dar îi ascultăm din cînd în cînd. Aici este ca la
Junimea – odată ce autorul şi-a scris poezia, trebuie să tacă şi să
începem să vorbim noi, dar nu ne putem abţine de a cere şi părerea
autorului. Evident, că aşa, în cîteva cuvinte, acest volum pentru mine
e cea mai bună dovadă a faptului că neomodernismul în poezie încă
nu şi-a epuizat valenţele în momentul de faţă. Oricîtă poezie
postmodernă s-a amintit aici, acei „monştri din dulap”, avem în jur o
dovadă că neomodernismul încă mai are ceva de spus şi această carte
este o bună dovadă, o dovadă că se transmite prin îngerul politic un
mesaj poetic. Este o poezie de bună calitate şi îşi găseşte un culoar
perfect în ansamblul liric românesc.
Mă uitam pe afişul Atelierului dumneavoastră – Între
intenţia autorului şi interpretare – este o problemă foarte dezbătută
şi foarte veche, ce vrea să spună autorul? Dacă un elev începe să
îmi spună că autorul vrea să spună ceva într-o poezie, deja încep să
mă zburlesc urît de tot pentru că e o aberaţie. Autorul nu vrea să
spună nimic. Nu are o intenţie, deşi crede că are o intenţie. Este
cuprins de o stare poetică şi pînă la urmă poezia este energie pură.
Sensurile poeziei deja se distribuie. După ce şi-a încheiat poezia,
după părerea mea, autorul devine şi el un cititor ca şi mine, deşi are
aparenţa că este privilegiat şi ştie mai mult. Eu care citesc volumul
de poezii şi autorul care reciteşte după două zile sau după o
săptămînă, sau doi ani – este dovadă că autorul simte că textul este
străin: eu am scris lucrul acesta? Se întreabă. Doamna Popa ne-a spus
lucrul acesta – se miră de lucrurile pe care le-a scris. Înseamnă că s-a
produs o transformare puternică, s-au produs nişte mutaţii. Autorul
este autor, receptorul este receptor, dar autorul poate să devină un
receptor şi este un receptor ca toată lumea care, repet, are impresia că
este mai privilegiat. Or, după părerea mea nu este. Asta este o mare
capcană, capcana accesului la literar.
Aş fi preferat să ascult părerile studenţilor despre acest volum şi,
eventual, să intrăm într-o discuţie pe text. Există şi o stare, îmi
238