Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

Text pe o pană de papagal
Poeme de Adriana TEODORESCU
O oră lungă ca o coadă de şoarece mă împiedecă s-ajung la tine.
Şi gura mea e mereu cu un pas înainte, gard între mine şi alţii,
lanţ de sânge mort în care tu te îneci ca să te înveţi cu tăcerea,
treptat, căci treptele sunt un rest al lumii pe care nu mai pot să ţi-o
promit, acum, că ciocul tău nu-mi mai atinge paharul, acum că e
atâta linişte şi capul meu e val fără mare de parc-am furat ceva şi mau
trimis de-acasă,
şi asta nu mi-ar fi făcut nimeni,
dar nici tu n-ai mai fost mort până acum şi nici eu nu mi-am mai
dorit vreodată ca Dumnezeu să aibă ochii tăi când îmi rodeai cărţile.
Şi gura mea te dezbracă de pene până îţi simt istoria evadând din
timpuri
şi praful lor e altul decât cel din cameră şi-mi spun: -ce proastă, cu
cât te
uiţi mai mult la un lucru, cu atât el devine ceea ce vrei
şi aerul-pământ, şi pâmântul-aer...- , până ce din pasăre în şi
mai puţin pasăre ajungi muscă şi te văd peste tot şi-ţi
spun să fii fericit, să pleci, să zbori,
mă joc de-a Tim până te simt în gât şi nu-ndrăznesc să beau
ca să nu aluneci, iar noaptea te găsesc în toată casa
şi vreau să te omor ca să trăieşti iară, promit orice,
dar un pact cu mine nu face nici nimicul, şi eu pe eu se sprijină până
departe,
se surpă în jurul meu părinţii şi unghile mele şi-au schimbat semnul
şi de ruşine
putrezesc primele, ele, în care-mi învăţasem memoria să se-ascundă
după moarte,
dar mai demult am visat că trebuia să mă mai nasc o dată
şi mama mi-a promis că mă va recunoşte, că acelaşi nume şi
aceleaşi haine vor fi ale mele.
Şi nu-mi pasă de alţii, dar mă doare cum te pun în vocea lor
să mori sau să mă consolezi fals şi de aceea gura mea e mereu
înainte,
să te lovesc uşor, până adormi crezând ca de atâtea ori că eu am
267