Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
încercare de (re)descoperire a lui Alexandru Muşina, faţă de care
uzanţa adjectivelor şi epitetelor mi se pare de prisos.
Volumul Supravieţuirea prin ficţiune este constituit în cea
mai mare parte din scurte eseuri-recenzii care surprind – într-un stil
de acum familiar – idei, aspecte ori puncte sensibile vehiculate de
literatură. O mini-enciclopedie am putea spune la repezeală –
mai ales având în vedere diversitatea romanelor alese spre analiză
care variază de la beletristică la istorie şi tehnică. Numai că
Alexandru Muşina nu se cantonează pe filonul aspru, rece şi
impersonal al criticii hiperobiectivate observând doar, calculat şi
metodic, plusurile şi minusurile operelor avute în vedere ci se
preocupă în genere de rolul ficţiunii în viaţa umană şi influenţa
asupra societăţii atrăgând atenţia asupra faptului că o carte e mai
mult decât o simplă aglomerare de fraze şi idei şlefuite şi isteţ
meşteşugite, cu o temă la modă sau o tentă beletristică. Am putea
spune fără prea mari rezerve că din paginile cărţii domniei sale
transpare o certă tendinţă de lectură eclectică precum şi
personalitatea unui om de litere care – iată! – a învăţat să se bucure
atât de literatura de specialitate cât şi de cea tehnică – bunăoară
Revoluţia industrială a Evului Mediu a lui Jean Gimpel.
Pe de altă parte abordarea eseistică pe care o propune
volumul aminteşte de tendinţa contemporanilor de a uzita forme mai
puţin pretenţioase, care să nu atragă atât de mult atenţia asupra
exteriorului, a formei cât să înglobeze cât mai multă substanţă. Tonul
nepretenţios, speculativ pe care îl adoptă autorul aminteşte de clauza
pe care critica literară o emitea la un moment dat: aceea că o operă
literară se supune unei infinităţi de interpretări iar substanţa acesteia
nu poate fi exonerată şi epuizată în totalitate de o personalitate critică
indiferent cât de autorizată şi pertinentă ar fi aceasta. În fapt, ceea ce
Alexandru Muşina încearcă să facă e stârnirea interesului faţă de
lectură şi deschiderea apetitului pentru diversitatea culturală.
Exegezele sale nu videază de conţinut şi de semnificaţii romanele
avute în vedere ci orientează cititorul spre o posibilă grilă de
interpretare nu unica însă. Mai mult de atât, operele avute în discuţie
sunt uneori folosite de critic doar ca pretext pentru introducerea unor
idei proprii, pentru explicitarea anumitor fenomene culturale ori
10