Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

55
Cărţi, Cronici, Autori
chiar cu pietroaie lansate din praştiile uriaşe ancorate pe ziduri,
aduce aminte de un film oscariat în care, într-o luptă în câmp deschis
scoţienii din prima linie dau semnul începerii luptei cu englezii
atacatori întorcându-se cu spatele şi dându-şi pantalonii jos, fără să le
pese de săgeţile care nu vor întârzia să li se înfigă adânc în fese.
Radu Mihail ne poartă în cealaltă lume, imediat următoare
vieţii trăite pe pământ, firesc, făcându-ne doar să ne simţim Dincolo,
fără să ne luăm riscul trecerii vreunei frontiere – relaţia dintre
fiinţele trăitoare şi duhurile ulterioare fiind de o naturaleţe
seducătoare, suntem obligaţi să le tolerăm şi să „trăim” şi cu ele aşa
cum am făcut-o şi până atunci cu fiinţele efective, care „chiar” au
trăit… Viaţa normală, pipăibilă cu simţurile cinstite, este completată
nonşalant cu o viaţă imaginabilă, dar care sprijină până la
supracredibilizare ideea sau legenda că după moarte spiritele nu
dispar, rămân să bântuie tot pe acolo pe unde au trăit, trecând unele
prin altele şi contemplând plini de comprehensiune ceea ce fac
urmaşii lor neîndemânatici care îşi trăiesc oarecum inconştienţi viaţa
simplă şi scurtă de pe Pământ, cum au făcut-o şi ei la timpul lor.
Primii paşi pe liziera între cele două lumi, cu aluzia sicriului,
chiar dacă sub forma unui bordei, este trăită de Ghoerghe Corbea, un
oştean de încredere al crăiesei: „Gheorghe rămase nemişcat lângă
uşă. Afară se auzea vaietul unei mâţe şi grohăitul unui porc. Uşa a
început să se mişte. Firicele de pământ se strecoară prin crăpături.
Laba unui lup se strecoară pe sub uşă. Vântul loveşte în movila care
adăposteşte bordeiul. Nechezatul unui cal cutremură încăperea,
copitele lui izbesc furioase acoperişul bordeiului (…) O lovitură
puternică îl dărâmă la pământ. O talpă uriaşă, dar nevăzută îl apasă
pe piept strivindu-l, lipindu-l de pământul rece. (…) Cu sufletul la
gură, cu pumnii încleştaţi, disperat, pregătit de luptă… dar cu cine?
Adversarul lui este nevăzut.” Pulsiunile erotice exersate din greu în
viaţa pământeană îşi trăiesc ultimele zvâcniri şi inerţii, o femeie
invizibilă, Naama, părând extrem de disponibilă. Buzele ei sunt
vineţii şi reci şi bărbatul ştie din instict cum să le încălzească şi să le
învie. Prin zidul de ceaţă dintre cele două lumi se poate trece cu
facilitate, după el urmând întâmpinarea propriu-zisă, cu strigăt de
alăute, tunet de tobe, amintirea unui cântec străvechi de dragoste. O
voce misterioasă pune punct, cele două lumi continuîndu-se firesc ca