Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
Nadia, care nu se mai ridica din pat, privise prin fereastra
înaltă a salonului în care locuia acum, cum îi era dus fratele. Ieri – îl
privea pe camaradul-frate, care-i plăcea şi care va reveni, azi – pe
fratele pe care-l iubise şi care de-acum înainte nu va mai veni
niciodată. Pe care ea însăşi – îl va urma. Va fi dusă – prin aceeaşi
zăpadă, cu aceleaşi rămurele de brad, pe aceiaşi umeri… Iată-l,
pentru ultima oară, de deasupra, de sus, cu faţa în sus, ca niciodată
până acum, într-un fel nou-desluşit, cumva înalt-îndepărtat, şi
desluşit, şi zadarnic, şi aproape, şi departe – ca în palma rămasă
dincolo de o verstă! – ca propriul chip pe fundul fântânii, iată pentru
ultima oară chipul lui Serioja, proptit în gulerul azuriu, de parcă încă
mai făcându-şi curaj…
Zâmbetul ironic… Genele…
Lângă muribunda ei prietenă cu ochi căprui şi rumeneală-n
obraji, sprijinind-o şi susţinând-o – blonda Vera Muromţeva, cu ochii
plângându-şi parcă propria lor culoare, cu căpşorul ei renascentist,
luând parcă pentru prima oară la cunoştinţă propria lui greutate,
cutându-şi cuvintele şi negăsind nici unele în afară de lacrimi. Jos, pe
zăpadă, o figurină singuratică, neagră: chiar acea nemţoicuţă
menajeră, care se temea atât de mult să se uite la Serioja, iar când îl
privea o făcea cu şi mai mare spaimă. Să rămână până la sfârşitul
slujbei, n-au lăsat-o, şi nici la cimitir n-au lăsat-o – trebuia să
deretice casa până se întorceau ei, – şi iat-o strângând în grabă, dar
nu prin casă, ci prin curte – tocmai acele rămurele (aşa ca nu cumva
s-o vadă portarul!). Are în mâini un întreg buchet – negre, miţoase,
atât de asemănătoare cu cele din Spasskoe. Rămurelele acestea le va
păstra până la moarte, pentru propriul ei mormânt, pe fundul
geamantanului ei de menajeră, şi când acele lor se vor scutura, le va
aduna într-un săculeţ, iar săculeţul îl va lega cu panglica de la o cutie
de bomboane dăruită ei de tinerii Ilovaiski (prin urmare, şi de el)
anul trecut, în ajunul Crăciunului. Ajunul… Crengile de brad…
Nadiei, care a murit o lună mai târziu, Dumnezeu i-a hărăzit o
moarte grea. Nu e nevoie de cuvinte ştiinţifice pentru un astfel de
lucru veşnic, precum moartea unei frumoase tinere. Indiferent de
cum s-ar numi fenomenele însoţitoare ale bolii ei – chinurile i-au fost
îngrozitoare şi nici un doctor n-a putut s-o scape de ele. A murit mai
greu decât fratele ei, şi pentru că voia să trăiască. Nu pentru un
136