Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

179
Teme la alegere
comunicării. Dacă morţii nu i se poate da nici o soluţie, înseamnă că
ea nu mai are sens. Şi deci tot ceea ce o însoţea, doliul, cultul
cimitirelor, trăirea anticipativă sau participativă a morţii trebuie să
dispară. E o tendinţă a societăţii fragmentată în unităţi din ce în ce
mai mici, până într-atât încât ea nu mai reprezintă mare lucru pentru
nici una dintre ele. Consecinţa: moartea se restrânge la câteva reguli
ale igienei, se retrage în spitale, e un reziduu ce trebuie repede uitat,
surmontat. Individul îşi plânge morţii în singurătate, atent la orificiile
prin care durerea sa s-ar putea scurge în exterior. Dar sinuciderea nu
apare în nici una dintre etapele identificate de Aries. Doar în cazul
morţii îmblânzite, Aries aduce în discuţie conceptul de mors
repentina 28 , moartea violentă, subită care era o moarte ruşinoasă
pentru că destrăma ordinea normală a lumii, dar se referă doar la
ucidere, iar nu la sinucidere. Nici chiar atunci când discută cazul
Emmei Bovary nu o face din punct de vedere al sinuciderii sale, ci
din acela al morţii murdare, al dezgustului provocat de agonie.
Pentru Aries e ca şi când sinuciderea nu ar exista. Nici măcar
moartea inversată nu o face vizibilă, deşi ar fi putut, ca o expresie a
ruperii omului de sensul morţii sale. Sinuciderea nu e luată în calcul
nici ca modalitate de a muri, nici ca atitudine specifică care
presupune acea modalitate. De a muri efectiv. E ca şi când, dacă în
mod normal omul se află în faţa morţii, cel care se sinucide
evadează cumva din această relaţionare. El trece în spatele morţii,
deoarece prin sinucidere şi-a abandonat temporal moartea care-l
aştepta (şi care e o fantomă, o ipostază invalidată, o moarte nu a sa,
căci dacă ar fi fost a sa, l-ar fi avut, ci a naturii făcută lege socială), a
înşelat-o lăsând-o în urmă refuzată. A fi în spatele morţii are şi
sensul de a fi pitit într-un loc care fereşte de privirea morţii, te scapă
de a fi faţă în faţă cu ea, prin aceasta neînsemnând că eşti într-un loc
unde moartea nu e, ci, într-un loc în care drumul de la tine până la
moarte (tu) a fost consumat. Cam în sensul celor scrise de un
necunoscut din Anglia secolului XVIII, înecat: Mai bine mort decât
expus pericolului de a muri 29 . În plus, sintagma vrea să sugereze şi
28 Aries Philippe, L'homme devant la mort (Le temps de gisants),
Editions du Seuil, 1977, p. 18
29 Mims Cedric, Enciclopedia morţii, Editura Orizonturi, 2006, p. 45