Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
Raportul locutor-receptor
Ceea ce apropie romanul lui Diderot de teatru este forma
dialogată. Spre deosebire de romanul tradiţional care construieşte
iluzia realistă pe coerenţa sa (încadrarea logică a cauzelor şi a
consecinţelor), teatrul oferă un simulacru al realităţii el trezeşte rîsul
şi plăcerea spectatorului, invitîndu-l la reflecţie. Contrar romanelor
numite „realiste”, la Diderot nu se ajunge la adevăr prin cuvînt 79 .
Acest refuz al iluziei realiste apare clar în tehnica variaţiunii: pornind
de la un un nucleu ce se repetă neîncetat în realitatea umană, formele
de manifestare se diversifică, nu mai avem decît iluzia autenticităţii.
Totuşi, cuvîntul este extrem de important. Dialogul, sub multiplele
sale forme, căutarea adevărurilor parţiale sau relative ne conduce la
un adevăr dialectic şi prin urmare potenţial contestabil. Importanţa
cuvîntului este pusă în evidenţă de Jacques, un mare flecar încă din
copilărie, pe care bunicii, prea puţin vorbăreţi, îl reduceau la tăcere
obligîndu-l să poarte un căluş în gură 80 .
Raportul locutor-receptor îi implică, evident, pe narator,
chiar şi pe autorul piesei de teatru, pe cititor sau pe auditoriu precum
şi personajele cu schimbul lor de replici.
Dacă în Jacques fatalistul Diderot se adresează mai întîi
cititorului, autorul este cel care regizează cursul evenimentelor, oricît
de haotic pare. Creator atotputernic, el are grijă să avertizeze cititorul
asupra caracterului aleatoriu al povestirii. Libertatea celui din urmă
este iluzorie iar mijloacele sale de intervenţie sînt inexistente.
79
O foarte interesantă analiză asupra acestui subiect există în cartea lui
Jocelyn Maixent, Le XVIII e siècle de Milan Kundera ou Diderot investi par
le roman contemporain (Secolul al XVIII-lea la Milan Kundera sau Diderot
investit de romanul contemporan), Paris, Presses Universitaires de France,
1998, pp. 157-162, 180-183. Romanele vizate sînt mai ales cele ale
secolului al XIX-lea, dar ştim că preocupare pentru realism a existat cu
destulă vreme înainte.
80
Milan Kundera, Jacques et son maître, ediţie citată, pp. 70 şi 114.
Remarca este luată din romanul diderotian.
200