Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

199
Teme la alegere
În cazul lui Jacques şi stăpînul său, raportîndu-se la terminologia
specifică muzicii, tema cîtorva măsuri doar este pur şi simplu imitată
din opera lui Diderot, esenţialul, adică elaborarea, aprofundarea
revenindu-i lui Kundera însuşi. Astfel încît,
(...) dincolo de dialogul valetului cu stăpînul, el însuşi venit
din dialogul dintre Diderot şi Sterne, un minunat dialog are
loc între Kundera şi Diderot, între cehul secolului XX şi
francezul veacului al XVIII-lea, între teatru şi roman, şi
tocmai în această conversaţie nesfîrşită, în acest schimb de
voci şi de gînduri se realizează, la nivelul cel mai înalt,
literatura 76 .
Schimbul este reciproc fiindcă romanul diderotian primeşte din textul
lui Kundera atît cît oferă. François Ricard recunoaşte o morală şi
chiar o metafizică a variaţiunilor: „unicul este o capcană, sîntem
mereu parte a unei serii, adică mereu mai puţin deosebiţi decît am
crede şi toată nenorocirea vine din căutarea obsesivă a diferenţei” 77 .
Remarcile lui Kundera în Les Testaments trahis (Testamentele
trădate) merg în acelaşi sens. Este vorba despre o variaţiune, nu
despre o adaptare, fiecare cititor fiind capabil să descopere că, dacă
povestirile îi sînt împrumutate lui Diderot, reflecţiile asupra acestor
povestiri îi aparţin lui Kundera. El a pus aici „fraze de negîndit sub
pana lui Diderot”. Secolul al XX-lea nu mai este atît de optimist ca
cel de-al XVIII-lea; personajele se lasă pradă „unor enormităţi
întunecate greu de imaginat în epoca Luminilor” 78 . În acest sens,
Kundera ne invită la o confruntare a celor două secole.
„de cele 12 variaţiuni din opus 66 pe tema Ein Mädchen oder Weibchen”
din Flautul fermecat” în sensul că tema este împrumutată operei unui
predecesor care face din piesa sa de teatru „un fel de meditaţie inspiratoare”
(p. 126).
76
Ibid., p. 127.
77
Ibid., p. 128.
78
Milan Kundera, Les Testaments trahis, Éditions Gallimard, 1993, p. 98.