Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

231
Interviu DISCOBOLUL
Întîlnirea mea la Oradea cu Ştefan Augustin Doinaş, în
schimb, a pecetluit relaţia mea cu poezia, poate chiar şi influenţa pe
care el a avut-o, cumva, asupra creaţiei mele. Mi-a plăcut şi îmi place
foarte mult Ştefan Augustin Doinaş.
După căsătoria mea cu un preot nu am mai putut participa la
cenacluri pentru că ideologiile se băteau cap în cap. N-am putut să
ocup nici un post în învăţămînt pentru că era vorba de o ideologie
creştină şi de ideologia marxist-leninistă pe care trebuia să o respecte
cei care conduceau cenaclurile…, dar eu am scris în continuare. Nu
am putut să public până după întâmplările din ’89, cînd mi-am
publicat prima carte, care a fost o carte cu tematică religioasă, apoi
au urmat celelalte şi celelalte. Imediat după ’89 mi-am înfiinţat şi o
editură, după ce am publicat la alte edituri, la Ion Creangă, la
Ametist, Concordia. Dar relaţia mea cu editura Ion Creangă a fost o
relaţie foarte importantă în sensul că a fost o relaţie proastă, care m-a
determinat să fac o editură, pentru că dacă ar fi fost o relaţie perfectă,
poate că şi astăzi eram poeta care publică la Cartea Românească, la
Vinea, la Axa, la..., mai ştiu eu? Dar n-aş fi avut o editură proprie, o
editură care obligă şi pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu şi
destinului.
Apoi, cunoscînd mai îndeaproproape lumea literară din ţara
asta şi pe preşedintele Uniunii Scriitorilor, am hotărît să pornim un
festival de poezie la Deva, pentru că la Deva se desfăşurau tot felul
de evenimente culturale care, de obicei, se încheiau cu mici şi bere –
obligatoriu folclor – şi mai puţin un festival de literatură, sau aşa
cum am fi vrut noi să fie, un festival care să se adreseze şi celor care
nu iubesc în mod deosebit „circul”. Şi atunci am făcut festivalul de
poezie Emia, am ajuns cu ajutorul prietenilor şi cu ajutorul unor
oameni de suflet, printre care şi d-na prof. Angela Dumitru, care m-a
ajutat foarte mult în fiecare an şi dl. prof., eseistul, autorul de
manuale de chitară, Gabriel Petric. Ei m-au ajutat în fiecare an şi fără
ei mi-ar fi fost foarte, foarte greu.
Scriu în continuare, mă implic atît cît este posibil în bunul
mers cultural, mai puţin atunci cînd văd ca nu am chiar nici un sprijin
din partea oficialităţilor, sau cu atît mai mult cînd văd ca nu am nici
un sprijin din partea oficialităţilor. Asta pentru că sînt o fiinţă care
schimbă eşecul în reuşită. Fiecare lovitură înseamnă un pas înainte,