Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
neputinţei personajului, acum un anti-erou, sau jocul de simboluri
care să lase spectatorului măcar şansa meditaţiei.
Interactivitatea piesesi lasă desigur impresia că se poate
accede la mai mult chiar, la condiţia de actor, din vreme ce scena, ca
şi în piesa precedentă, nu mai este un spaţiu restrictiv; în plus, fiecare
spectator va realiza că, din vreme ce se află în sala de spectacol,
înseamnă că undeva se află golul său care asistă la lucruri
inaccesibile lui, că trăieşte de fapt viaţa spectatorului în cauză sau…
viaţa sa de gol (de fapt golurile câtorva personaje îşi declară o
oarecare independenţă şi îşi arogă anumite drepturi, inerente din
vreme ce sub anumite aspecte sunt superioare complementelor sale
umane).
Creearea unei lumi a golurilor, joaca cu identităţile lor
(incitantă din vreme ce nici măcar personajele umane nu stau prea
bine la acest capitol) constituie indiscutabil atuurile acestei piese şi
prin extensie ale dramaturgiei curtiene. Cine credea că în plictisul
postmodern îşi mai poate face loc ideea…?
Şi pentru că această admirabilă manipulare a ficţiunii este un
tărâm cu un potenţial inepuizabil, ultima piesă din volum face
dovada că aceste lumi paralele, ficţionale sau nu, sunt chiar mai
adânci, cu o ţesătură mult mai complexă decât lasă să transpară
(noţiunea de “lume paralelă” este discutabilă; la fel şi cea de vis.
Realitatea este în fond o convenţie ce nu se poate constitui niciodată
într-o stare de fapt singulară, universal percepută. Gellu Naum
spunea cândva că ne înşelăm considerând că visul e de neînţeles,
ilogic; realitatea nu este nici pe departe uşor de înţeles, spunea
Naum).
Din nou despre drăcuşorii roşii ne întăreşte convingerea că
de fpat am parcurs o singură piesă, sau o singură idee care
transcende toate cele trei texte. Ne amintim că în Mâine se va naşte
bunicul meu drăcuşorii erau nişte prezenţe degajate, sarcastice şi
necesare pentru luminarea corectă a feţelor domnului Nelu Popa.
Aici ei îndeplinesc, cu mici amendamente, acelaşi rol. De această
dată însă ei au sarcini (de partid??..) ceva mai bine trasate – au în
grijă câte un bolnav, alături de cele trei neveste ale acestora,
numerotate în buna tradiţie cu 1, 2 şi respectiv 3. La această garnitură
se adaugă şi Sănătosul, personajul care pare să ţină în mână întregul
26