Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
scrie. Poetul din mine a fost vampirizat de administratorul care sînt
nevoit să fiu. S-ar putea să nu mai scriu niciodată poezie, deşi o viaţă
fără poezie mi se pare absurdă. Sper să găsesc resurse interioare
pentru a depăşi actuala criză, instalată în mine ca o boală sufletească.
Salvarea sufletului este o problemă de credinţă. Mai cred încă în
Poesie.
- Este cotidianul ultima soluţie pentru poezie?
- Cotidianul a dat viaţă dinamică poeziei postmoderne din a doua
parte a secolului XX, dar marchează şi moartea ei. Cotidianul este o
limită, altfel spus criză, nu o soluţie pentru poezie. Viaţa eternă a
poeziei este în altă parte.
- Ai afirmat, în ultimul timp, că nu mai scrii poezie! Nu te întreb
care sunt motivele, dar dacă, prin absurd, ai (s-ar) pierde toate
creaţiile tale lirice de până acum, ai mai avea puterea să refaci totul
de la capăt?
- Nu mai scriu poezie de multă vreme. Dacă s-ar pierde poeziile
mele, n-ar fi nicio pagubă pentru nimeni. Nici eu nu le mai citesc.
Îmi par nişte haine străine şi învechite. În realitate, sînt gol, ca şi
împăratul din cunoscutul basm al lui Andersen, adică un poet sfîrşit.
Dacă aş mai avea puterea să scriu totul de la capăt, aş scrie altceva şi
altfel. Aş merge în sensul poeziei genuine abandonate încă de la
debut.
- Cum ţi-a venit titlul primei tale cărţi de versuri? Ai avut mai multe
variante pentru titlu?
- Iniţial, volumului de debut i-am dat titlul Poemele memoriei. Era
cam blagian şi, chiar dacă are, cum spunea Nicolae Manolescu în
recenzia din România literară, “un farmec proustian”, nu pe
memorie mizam eu ci pe spontaneitatea imaginaţiei şi pe intensitatea
trăirilor de adolescent. L-am numit Seară adolescentină după titlul
unui poem scris într-un asemenea stare de graţie, cu care debutam în
toamna anului 1976, ca proaspăt student, în revista Echinox. La
114