Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Dar eliberarea noastra n-a iesit pe poarta drumului din urma. La capat
de ispasire, au cazut sârmele si le-am calcat în picioare. Cu ce pret
În locul portii, o groapa adânca marcheaza locul de paza. O bomba a
cazut drept pe santinela în momentul în care se pregatea sa descarce arma în
primii ce încercau sa fuga din fata mortii. Doctorul Apostolescu era printre
cei scapati ca prin minune. Infirmeria se gasea în spatele locului de garda si
alta iesire, în fata sfârsitului, nu era decât poarta strajuita. Nemaiavând
«camin», am ramas în câmp. Vremea tinea cu noi, se mentinea senina.
Dintre darâmaturi fiecare îsi cauta un asternut. O saltea, o patura, si
reformam grupul în spatiul padurii din fata. Refacem lagarul din bucatele.
Vom ramâne oare mai departe «oaspeti» Un nou camin printre alti brazi
Ca un fulger, vestea capitularii României se raspândeste printre noi.
Era 23 august 1944. Lovitura din tara a fost data în aceeasi zi cu încercarea
de a fi lichidati. Razboiul îsi întoarce ultimele pagini. Vestea ne-a cufundat
în necunoscut. Ce-o mai veni acum Încotro ne-o mai duce soarta Se
darâma pe rând ceea ce ieri a fost constructie noua sau simulacru de
reînnoire O pofta de revansa a înlocuit menirea initiala, revansa primului
razboi pierdut.
Noaptea a trecut stând la sfat. Doar alarma, de scurta durata, ne-a
tulburat.
A doua zi, o noua alarma, de asta data fiecare si-a ales directia si cât l-a
tinut picioarele s-a tot dus. Eu am trecut prin cartierul «vilelor», facute din
busteni grosi cu aspect rustic. Aici erau tinuti marii prizonieri: Daladier,
Horthy, Leon Blum, Schusning etc. Aliatii nu i-au atins, parca le cunosteau
locul de ispasire.
Tributul greu l-au platit cei de rând, prizonierii flamânzi, purtând
bolovanul în spate, pe oase desirate, când se întorceau seara de la munca
grea. S-ar putea spune totusi ca «umanitar», prietenii le-au scurtat suferinta.
Dramatic destin al celor ce s-au încapatânat sa-si apere pamântul si familia.
Cu ce oare au pacatuit ei sa fie rapusi de propriii lor prieteni! Si noi eram
considerati ca oaspeti, ca prieteni ai Marelui Reich, dar prietenia noastra a
ramas pe hârtie, politica a avut un alt curs.
Eram departe de lagar, când vad trecând primele escadrile, în valuri.
Nu se mai opresc la noi, dar pentru orice siguranta am lasat între mine si
lagar cam peste 5 km de drum.
Eram slabit de mers. Douazeci de luni am uitat, parca, de rostul
picioarelor.