Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

- D-l Filon! Ai visat ceva asta-noapte
- De visat, visez eu multe, dar nu stiu daca visez ce trebuie!
- N-o fi vorba de asta ma surprinde el cu un ghemotoc de cârpe, destul
de mare.
Nu erau nici alune, nici stafide, mai putin naut sau turta dulce. Era, pur
si simplu, un Parabellum, nou-nout. Îl desfac cu emotie si tot pe atâta
bucurie. De acum nu mai sunt singur, drumul poterii se mai lungeste cu o
zvârlitura buna de piatra. Este, poate, în contradictie cu ordinea fireasca a
lumii, stabilita de Creator, dar sunt cazuri de pacat legitim. Ori de câte ori
tin o arma în mâini, ma simt mai bine, în conditiile de azi. Am mai multa
încredere în mine si mai putina teama de pericole. O arma buna este ca un
prieten bun. Nu te înseala, nu te lasa niciodata singur.
Îmi venea sa-i sar de gât batrânului când, din zdrente, apare forma
brumata si lucie a prietenului meu de drum. Am uitat chiar sa-i multumesc,
firea toata mi se confundase cu el. Îl pipaiam, îl întorceam pe toate partile.
Într-un târziu, arunc privirea spre batrân, ramas în picioare lânga mine,
cu un zâmbet amar în coltul gurii. Parca voia sa spuna: saracul de el, se
bucura ca un copil când maica-sa îi aduce de la târg o jucarie mult râvnita.
M-a mâhnit compatimirea lui. Stiam, însa, ca nimic nu-i poate schimba
impresia.
De mic, ma certam adeseori cu cei de o vârsta cu mine, dar niciodata
nu ajungeam pâna la lovituri. În ochii mamei treceam drept un baiat milos.
Ma simteam chiar umil când, din inconstienta, nedreptateam pe cineva. Asa
m-a descris mama si eram jenat acum, tinând pistolul în mâini, cu pupilele
dilatate de satisfactie si batrânul aproape, studiindu-ma.
N-am facut niciodata uz de arma. De un lucru sunt însa sigur, ca nu de
bunavoie as trage daca în cumpana ar atârna soarta neamului, în slujba
caruia, constient, ma simt. Dar aceasta stare interioara, batrânul o vedea,
poate, mai putin si greu l-as putea convinge de intentiile mele pasnice. Va
întelege mai târziu, pâna atunci ma compatimeste si se roaga pentru
mântuirea sufletului meu...
M-a întristat privirea lui, dar eram împacat cu gândul ca mi l-a dat cu
mâna lui, sa ma apar de dusmani, nu pentru a face rau cuiva.
Încerc apoi bocancii. Îmi vin pe masura, cu ciorapi de lâna.
În seara de vineri ma cobor la batrâni, sa fiu mai aproape de plecare.
Am stat iarasi mult de vorba. Batrânul insista sa trec dincolo, el nu
vedea alta solutie.