Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Ch., îmbatrânit de atâtea lovituri, abia calca cei câtiva pasi de drum.
Sirul celor osânditi nu se mai termina.
Vine acum rândul studentilor. Virgil, urmat de vreo patruzeci de
ingineri, doctori, profesori. Din ei revad figuri cunoscute, transformate atât,
dupa numai câteva luni de calvar.
Târziu, pasii se raresc, toti intra în celule. Ma încearca somnul, dar
gândul ca ma asteapta «interogatoriul» ma tine treaz. Si totusi nu voi putea
sta toata noaptea în picioare, va trebui sa ma întind pe ciment, rece ca o
piatra de mormânt. Multa vreme nu ma tin balamalele. Ma întind pe
cimentul gol, laibarul de asternut si palaria capatâi, într-un somn greu si
amortit. E prima noapte din cele multe ce ma asteapta. Adorm împa cat, cu
gândul ca trebuia sa trec si acest examen, unul din cele multe, care sa-mi
încerce taria unui atasament fata de un ideal.
Din când în când, ferestruica se deschide si ochi cercetatori ma fixeaza.
La fereastra, sus, jandarmul îmi tine straja, iar jos, în temnita, dorm paznici
si detinuti.
Un urlet îndepartat strabate zidurile. Gemetele mocnite îmi taie
somnul. A început glasul noptii sa sune, tot mai aproape. Pe cine o fi luat
acum Ce zile chinuite îsi scurta sorocul, asteptat de mama si copii Aud
pasi ce coboara treptele si soapte. Se transmit ordine. Usile de fier trântite
cu zgomot, si alte victime sunt duse la ancheta. Gematul de sus coboara spre
noi, azvârlit sa se piarda în fundul unei celule. Un detinut, fireste, cazut în
nesimtire, care nu mai putea sa vorbeasca si nu mai folosea la nimic, a fost
întors în celula sa-si revina. Pe cine a cazut blestemul Doar strigate surde
mai strabat spre noi sa ne anunte rândul.
Nu mai pot dormi. O sa ma cheme acum. Asteptarea ma chinuieste. Ma
ridic în capul oaselor. Corpul tot devenise o masa de carne rece. Nu mai
simteam nimic, nici o senzatie de viu.
Nu stiu cât sa fi trecut. Aud din nou pasi, perechi, de asta data spre
poarta ce da în strada, si o usa de fier ce se închide în urma lor. Anchetatorii
si-au terminat treaba noptii si acum se retrag pentru odihna. În noaptea asta
n-o sa ma mai cheme. Cad iar pe laibar si somnul îsi ia partea.
O bataie în usa ma face sa tresar. Nu m-au uitat. Odata trebuia sa fie!
— Hai frate! scoala, ai dormit destul! În prag, Grigore, un tânar politai,
de 25-26 de ani, îmi zâmbeste prietenos.
— Ce-ai facut De ce te-au adus aici
— Cât n-as da s-o stiu si eu