Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Asa a fost jucata soarta acestui neam. Conducatorii lui nu erau altceva decât
arendasii de mosie, care nu au alta grija decât sa împlineasca contractul, cu
un bilant pozitiv, pentru ei. Sudoarea celor umili va îngrasa pamântul pentru
recolta viitoare, pâna ce puterile îi va parasi. Biata tara, biet popor! Supti
pâna la maduva, de arendasi straini de trupul si sufletul lor! Când, oare,
românul, va decide singur de viata si destinul lui Azi, catastrofa e prea
mare ca cineva sa se mai gândeasca la a-i mai salva fiinta. Numai
Dumnezeu, cu îndurarea Lui, printr-o jertfa suprema, mai poate zgudui din
groapa deznadejdii, în care a fost aruncat cu atâta usurinta. Dar… bocetele,
tânguiala, nu mai servesc la nimic. Ele sunt atitudini minore. Nu astfel vom
înfrunta furtuna ce întuneca zarea!
Las din nou capitala în urma, cu ea, cei mai buni prieteni, camarazi si
iau drumul spre casa.
Revad pentru ultima oara pe d-l Patrascu, care nu uita sa-mi aminteasca
sa deschid mai bine ochii, ca azi nu mai putem avea încredere decât în noi
însine. Îmi strânge mâna, urându-mi mult noroc în noua viata.
Nea Vica, mai sentimental, ma îmbratiseaza cu un surâs melancolic.
- Tin’te bine, mai Filoane! Ne vom regasi…de-o vrea Dumnezeu!
Nu stiu de ce, am avut o strângere de inima, ca o durere seaca. Sa fi
fost presentimentul ultimului ramas bun
Nicu, sensibilizat si el de moment, îmi cade în brate, în timp ce ochii
umezi graiesc pentru el.
- Vino în vacanta la mine! Aerul de la tara îti va prinde bine. Apoi, vom
avea tot timpul sa vorbim de cele viitoare! Promis
- Jurat!
Asa am mai usurat despartirea. Gândul ca ne vom revedea curând
îndeparta nota tragica a acestei clipe.
Abia ajuns acasa, fac cerere pentru un post de profesor de limba
româna. Cer, în ordinea de preferinta: Liceul «Traian Doda» din Caransebes
unde mi-am ros coatele, pe banci uzate, timp de opt ani plini. Liceul
«Coriolan Brediceanu» din Lugoj si liceul «Diaconovici Loga» din
Timisoara.
În asteptarea raspunsului, încep munca la câmp. Iulie, vreme de coasa.
Reiau vechiul obicei. La orele 4 dimineata, desteptarea, la 5, deja brazdele
de fân cosit se întind cât tine lanul. La orele 8, prânzul si iarasi la treaba
pâna la amiaza. Reîncep, la sfârsitul mesei, fara odihna, cu o mica
întrerupere pentru gustare, la orele 5 si din nou, pâna ce soarele se pierde