Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

niste rude în România, acestea l-au predat la jandarmi.
De aici, desigur ca nu-mi va fi posibil sa evadez, paza era prea
vigilenta, dar transportat la închisoare, în drum sau de acolo, ca de la Curtea
Martiala. Dumnezeu îmi va ajuta sa reusesc. Pentru a ajunge în locuri
cunoscute, odata evadat, îl iau pe Viorel de-o parte si-l întreb de cunoaste pe
cineva în apropiere de închisorile din Ardeal, ca Aiudul, prin Moldova,
Muntenia. Înarmat cu vreo zece adrese din zece colturi ale tarii, învatate pe
de rost, încep sa-mi rumeg planul.
Aerul celulei se rareste, inspirat de sapte guri nesatioase. Un miros
greu de bioxid de carbon, sufocant, îi ia locul. Spatiul nu ne mai cuprinde
corpurile si seara se lasa cu groaza. Cum vom dormi Pe patul de scânduri,
cu mare greutate ar putea încapea patru persoane. Dar restul de trei Deja
sunt trei bolnavi si cu sârbul, oaspe, deci alegerea era deja facuta: vor dormi
pe scânduri. Asezati în dunga, se mai înghesuie si Rentea pe lânga ei. La
orice miscare a unuia, se trezeau toti. Daca cineva voia sa se întoarca,
antrena tot pachetul care se tinea strâns legat, ca batut în cuie. Tânarul
monarhist, mai solid, mai sanatos va împarti cimentul cu mine.
Betonul devenise parca mai primitor, mai cald acum. Nu mai eram
singur s-apoi, sub patul celor patru, unde am gasit culcus, aveam mai mult
loc de întors decât cei de sus. Primeneam în voie corpul pe toate fetele, dupa
gradul de amortire, pâna ce amortea totul.
Somnul ne împaca pe toti.
Ceasurile trec greu. Urletele celor anchetati, chinuiti ne lua somnul.
Deasupra noastra, cei din «pat» se zvârcolesc, se întorc la unison în acelasi
scârtâit. Tipetele de sus ne-au trezit.
Se scurge viata încet, supta fara simtire. Celula îti fura nadejdile,
încet-încet. La etaj se curma viata, se stinge ultima scânteie.
Acelasi sfârsit îl asteapta pe fiecare, mai lent, mai brutal, dar inevitabil.
Iuda a prins pamântul în gheare si nu-i va scapa nici o suflare. Simt cum se
darâma pamântul de sub noi.
O masina opreste în fata pivnitei si duce din cei alesi pentru spital,
pentru mormânt. Fiecare îsi asteapta rândul. Îngramaditi si flamânzi, zorile
ne prind mai obositi decât aseara.
— Cuscre! cum ai dormit ma întâmpina Viorel.
— Credeam ca nu se mai termina noaptea. A fost neobisnuit de lunga.
Ma dor toate oasele de parca as fi fost pisat în piua. Tu, cel putin nu ai
a te plânge, ai dormit pe asternut.