Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Gheorghe Grozavescu! Un copil firav se scoala în picioare, înclina capul si
raspunde «prezent».
- Bine, baiatule - îi spun - poti sa stai jos!
În minte îmi apare imaginea lui mos Dragu Grozavescu, bunicul. Nu-mi
venea sa cred ca totul se petrece la lumina zilei. Nepotul, care traise tragedia
bunicului, a venit acum la carte. La un moment dat, baiatul înalta capul si
privirile noastre s-au încrucisat. Ochii lui blânzi cautau pe ai mei. Parca
voiau sa ma linisteasca. Secretul ramâne între noi, nimeni nu va afla nimic
din toata aceasta taina. El stie sa pastreze un secret, cu toata vârsta lui de
copil.
Am terminat apelul. Majoritatea, ca odinioara, venea de la tara. Câti
dintre ei vor ajunge pâna la capat - ma întrebam. Închid catalogul, ma scol si
încep sa ma plimb printre banci. De aici, le adresez câteva cuvinte de bun
venit si îi îndemn la munca.
- Eu sunt mai mare decât voi - le spun - as putea spune, un frate mai
mare, care a venit sa va învete lucruri frumoase, exprimate într-o limba tot
atât de frumoasa, limba noastra româneasca. Pentru asta, însa, va cer sa va
osteniti, sa aduceti partea voastra de munca. Nu va fi prea usor, dar,
împreuna, vom face minuni. Nu va sfiiti daca nu întelegeti ceva. Eu sunt aici
pentru voi, sa va lamuresc si sa va învat.
Ma ascultau cu atentie, gata parca sa angajeze totul pentru reusita. Asa
îi simteam.
Pentru ca sa-mi dau seama de nivelul lor, sa stiu de unde sa încep, le
propun o dictare scurta, de vreo zece linii. La sfârsitul dictarii trec în fata
fiecaruia, sa vad rezultatul. Cu exceptia a doi-trei, din cei 40 de elevi,
acceptabil, restul, o mare deceptie. În primul rând, pentru ca unii dintre ei,
au în mâini, pentru prima data, un condei. La scoala primara erau înca la
tablita cu creionul de piatra. Din ce cauza Razboiul, care a durat patru ani,
mobilizase pe toti barbatii din învatamânt. Erau sate lipsite total de
învatatori. Preotii se ocupau, dupa bunavointa fiecaruia, cu instruirea
copiilor. Rezultatele se vad acum.
În timp ce dictam, ma opream la câte unul, sa vad cum se descurca.
Unii nu stiau macar sa faca literele cu condeiul. În fata acestei realitati, am
stabilit un program de urgenta, care se apropia mai mult de clasele primare
decât de liceu. Am ajuns pâna acolo, sa iau mâna elevului într-a mea, pentru
a-l ajuta sa faca o litera. Sarcina era grea. Aveam nevoie de multa vointa, sa
trec cu bine examenul. Dupa o luna de efort, dublat de al elevilor, am ajuns