Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

de ora, iata-ma în capul satului. Perspectiva de a da ochi cu jandarmii îmi
cam moaie pasii. Nu era imposibil sa fiu deja pândit la intrarea în sat. Ma
opresc, ascult de nu cumva ceva anormal se petrece. Nimic! Nici o
vietuitoare nu tulbura linistea diminetii. Doar fumul care iese din cosurile
caselor tradeaza prezenta omeneasca. Casa matusii, din câte îmi mai
amintesc, se gaseste spre centru. Satul, ca toate aglomeratiile de lunca, avea
o singura strada, lunga, taiata în forma de cruce de o alta mai scurta. Cu
ochii în patru, avansez cu grija, oprindu-ma sa ascult, la intervale scurte,
pâna ce ajung, în sfârsit, la poarta matusii. Era o casa veche, înnegrita de
ploi si praf. Prezenta mea a fost imediat semnalata de un câine furios, care
latra cu disperare, a necunoscut. Din vecini, alti câini, treziti si ei, latra
înversunat. Ma cuprinde teama ca nu cumva sa iasa cineva din casele vecine,
sa vada cine tulbura linistea satului, la o ora atât de timpurie. Din fericire,
teama mea nu dureaza mult. O voce striga câinele, în timp ce pasi grabiti se
apropie de poarta.
— Cine e acolo! striga femeia, oarecum intrigata de zgomotul
neobisnuit la ora asta.
— Eu sunt, matusa! Filon!
Poarta mare se da în laturi si apare chipul matusii, o femeie între 45-50
de ani.
— Tu Dar cum, pacatele mele, ai ajuns pâna aici Si, fara sa-mi lase
timp sa raspund, ma trage de mâna si închide poarta în urma mea.
— Toata lumea te credea pierdut! Ti-au dat, în sfârsit, drumul, ca doar
n-ai facut rau la nimeni, n-ai omorât, sa te închida ca pe un tâlhar! Ti-e frig
Ti-e foame Ai plecat din Timisoara cu noaptea în cap, de ai ajuns la noi
atât de devreme
Ce puteam sa-i spun Se uita la lumina mai atent la mine si fata i se
schimba.
— Bietul baiat! Tu n-ai plecat de acolo cu voia lor!
— Nu prea, matusa! Ei voiau sa ma mai tina, dar... mi se facuse dor de
casa...
— Dumnezeu ti-a ajutat! Dezbraca-te! Ada paltonul... aici e cald... În
zgomotul produs de venirea mea, am trezit toata casa. În curând apare si
sotul matusii, care ma cunostea si el de pe timpul când venea cu nepotul lor
la biserica. Erau alte vremuri!
— Tâlharii! rosteste el plin de revolta, vazându-ma în ce hal eram.
Astia ar fi în stare sa ne omoare copiii!