Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

treaba!
- Ce sa faci ma compatimeste el, poate-i scapa si tu! Da, de mult esti
concentrat
- Drept sa-ti spun, nici nu-mi mai aduc aminte de când nu mi-am mai
vazut casa mea! Cum ma vezi de batrân, nici de front n-am scapat, m-am
saturat de toate!
- Apoi, câti ani ai
- Cam câti mi-ai da Si-l las sa ghiceasca.
- Ce sa zic Îi fi pe la 40, 40 si ceva (aveam doar 29 de ani).
- Contingentul 30, i-o tai drept raspuns.
- Aha! Se multumeste cu atât, nu era tare la socotit sau, ca sa ramâie
om serios, nu risca un calcul gresit.
Tot vorbind asa, ne apropiem de vama. De obicei un politai pazea
intrarea, eu nu puteam sa-mi risc sansa.
- Mai frate! Esti grabit
- Nu prea!
- Stii ce Mi se baga o pietricica în bocanci si as vrea s-o scot, sa nu
schiopat prin oras. Ia-o înainte, ca te ajung din urma.
- Bine, o iau asa, încet.
Scapat de guresul meu fârtat, ma asez pe marginea drumului,
facându-mi de lucru cu sireturile bocancilor, dar nu-l pierdeam din ochi sa
vad cum trece vama.
Mai trec si alti oameni pe lânga mine. Barbatii ma saluta ca pe soldati,
cu «noroc, camarade», femeile se multumesc sa arunce o privire furisa si-si
vad de drum.
Vad acum de departe omul meu, ce trece vama fara sa se opreasca.
Altii trec din urma fara macar sa azvârle o privire spre vama. Sa fie oare
abandonata Ma apropii acum si eu, cu grija, gata oricând sa fac calea
întoarsa, daca nevoia ma va obliga. În dreptul casei, privesc piezis, într-o
doara, si vad usa deschisa, nici un semn de viata.
Îmi iau inima în dinti, si trec înainte. Nu era mare lucru, vad acum,
nimeni nu era oprit. Controlul s-a autodesfiintat, în fata unuia mai eficace,
cel al noilor prieteni, efectuat cam peste tot, nu numai la intrarea în orase.
Pierd din ochi si prietenul de drum, nici nu mai tineam sa-l am alaturi.
Acum, singur, ma simt mai bine.
Primul gând, sa dau pe la Carapantea, cel plecat de lânga noi, sa vad
ce-i cu el.