Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

înlesnit, prin incapacitate sau rea vointa, înfrângerea neamului lui. Si pentru
ca aceasta sa fie totala, l-a legat de mâini si de picioare, i-a luat si arma, sa
dezminta destinul ca un soldat nu moare decât cu arma în mâna. A predat pe
cei vii în lanturi, iar cenusa celor morti, întru zadarnicie.
Blestem sa fie, din neam în neam, pentru toti aceia care au participat,
înlesnit sau asistat neputinciosi la aceasta încatusare! Numai sângele va mai
putea spala aceasta pata, ce se lateste ca o boala grea pe întreg cuprinsul
României.
Ion Sugariu, bardul ardelean, care nu-si va mai struna lira în
zguduitoare versuri. Mort, cu fata la rasarit, cu strunele rupte de gloante.
Coleg de facultate, prieten, legionar din noua garda. De câte ori nu-mi
împartasea versul la critica, înainte de a-l trimite la tipar. Pentru mine,
pentru cei multi, ramâi viu si la Învierea cea mare vei fi prezent alaturi de
Mota-Marin, Capitanul si oastea lui de mucenici!
Ion Chiriuc, bucovineanul, care si-a schimbat costumul Obcinelor cu
haine domnesti. Pentru mine a cazut îmbracat în aceasta haina de sarbatoare.
Si-a daruit totul în calea muscalului. Si-a înfipt corpul rece, de cremene,
stâlp de paza al Carpatilor de brazi. Santinela ce va strajui veacurile, pe
pamântul lui Dragos Voda. Va glasui posteritatii ca hotarele noastre n-au
fost calcate din afara, ele au fost vândute din launtru!
Ungureanu, fratele lui de cruce din Oltenia, mort în aceeasi lege, cu
fata spre cer, sa marturiseasca credinta si dreptul nostru pe pamântul
stramosilor.
Câte momente de elan, de speranta pura, pentru neamul nostru, n-am
trait împreuna, în cei patru ani de facultate si framântare legionara. Ratacesc
prin salile de clasa, sa caut pe cei de ieri, dar sufletul mai gol perinda ca
într-un cimitir fara cruci. Doar ochii întunecati mai raspund «prezent»
pentru cei dusi pentru totdeauna.
Asa au înteles ei sa spuna lumii ca pe aici a trait Decebal cu dacii lui.
Si toti cei ce vor sa vina dupa ei, vor sti sa moara, pentru supravietuirea
acestei vite de neam împaratesc.
Întristarea mea nu se opreste la ei numai. Multi, fara numar,
completeaza sirul martirilor. Doar pustiul din suflet cântareste amarul. Simt
ca din aceasta cetate a umbrelor va porni odata un nou mars spre lumina, cel
mai teribil, de la Sarmisegetuza sau…atunci…neamul acesta va merita o
noua robire milenara, sters, poate, de pe harta lumii.
Am uitat un nume, tânar ca mine, atunci, coleg cu cei plecati fara