Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Tresar ca din vis, sar la ghereta si aud glasul lui Viorel.
— Pe Iosif Ripan l-au chinuit greu! Tot corpul e o vânataie. Nu se mai
vaita. Fata pala ca de mort.
Ma înfioara revolta. Doar cu câteva zile în urma m-am despartit de el.
Îi simteam pulsul, batând lânga al meu, atât de aproape, prinsi de aceleasi
lanturi. «Nu va cunosc», i-a fost ultimul cuvânt. Sunetul lui a rasunat în
camera torturii aceeasi melodie.
— Cuscre! revine Viorel, n-a spus nimic! Fii atent si tu!
Un fizic subtire, cu obrazul pal, a tinut dârz loviturile, pâna si-a pierdut
cunostinta. L-au târât apoi în pivnita, într-o stare vecina cu agonia.
— Domnule agent! aud din nou vocea lui Viorel: E un om aici, cazut în
nesimtire, grav bolnav. Scoateti-l de aici ca nu poate respira. Îi lipseste
aerul. Chemati un doctor!
Se aud pasi ce se îndreapta spre celula 9. Agentul întreaba rastit:
— Cine-i Ce are
— D-voastra ar trebui sa stiti! Acum ar fi mai urgent sa-l scoateti de
aici.
— Sa întreb mai întâi comisarul de serviciu, daca va permite!
Câteva clipe în urma, aud cheia învârtindu-se în broasca usii, care se
deschide.
Prin ferestruica crapata vad totul. Vad o saltea cu paie, întinsa în fata
celulei mele, la capatul coridorului. Viorel, cu înca unul, duc pe brate un
corp lung, inert, ce se îndoaie, si-l întind pe saltea. Privesc chipul lui Iosif,
palid, galbui. Semnele ultimei revolte disparusera, parca, de pe el si o
resemnare, o împacare, luase locul vajnicului framânt. O citeam pe frunte,
pe buze.
N-a spus nimic. Triumful asupra durerii i-a gravat adânc imaginea.
Un doctor din cei detinuti, chemat în graba, se apleaca asupra lui. Îi
prinde mâinile într-ale lui, sa-i pipaie pulsul sângelui, atât cât i-a mai ramas
în vine, gata si el sa tâsneasca afara din vânatai umflate. Îl frectioneaza peste
tot sa-i repuna în circulatie vinele, arterele, inima, adormita parca si ea.
Dupa un sfert de ora deschide încet ochii. În jurul lui, doctorul, agentul
si gardianul. Ultimii doi, de paza, sa nu le scape.
Câte unul, pleaca toti, si Iosif ramâne singur sub ochii mei.
Iosif, îmi vine sa strig, sa urlu. Dumnezeu îti va lecui ranile toate! Un
neam care a nascut copii de seama ta nu poate sa piara! Va trece greul si-si
va relua locul în lume, printre natiunile demne de a trai libere.