Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

unor camarazi localnici. Nu credeam ca voi ajunge pe aici. Taranul voinic,
ce se afla alaturi de mine, ma cerceteaza si ma întreaba unde merg.
- La Timisoara, îi raspund eu.
- Nu ai tren decât mâine dimineata la orele sapte, îmi raspunde el, în
timp ce se pregatea sa încarce cosul cu oua. Mai avea si o valiza de lemn, ce
parea la fel de încarcata. Cum nu aveam alte bagaje decât sacul în spate si
pistolul mitraliera, ca un soldat în misiune, îl ajut sa coboare valiza. În drum
spre gara, îmi propune sa merg cu el, sa dorm la el acasa, pâna a doua zi,
când ma va trezi el la vreme, sa nu pierd trenul.
Ce aveam de facut Sa stau în gara, risc un control, sau român, sau rus,
si riscul nu era de neglijat, si aproape egal. Sa plec cu el Statea la cealalta
margine a orasului. Risc iarasi sa întâlnesc rusi beti, la dus sau la întors, si
necazul sa fie acelasi.
Privesc taranul meu care ma implora, parca, sa-l însotesc. Arma la
umar da mai mult curaj decât singur si fara nimic în mâini, în miezul noptii.
Zapada mare si gerul ce-mi biciuia fata ma decid sa-l însotesc.
Valiza grea, dar cosul cu oua, mai greu. Ne schimbam cu purtatul
poverii, cam o buna bucata de drum. Am ocolit centrul orasului pe strazi
laterale, neluminate. De altfel luminile pe strazi erau rare pe vremea asta. Ne
feream de soldati de departe si îndata ce-i zaream, schimbam ruta. Ajungem
în sfârsit frânti de oboseala. Ne oprim în fata unei case mici, care inspira
saracie.
Taranul meu bate în poarta si curând ne gasim la caldura. O masa
calda, un pat mai cald, cu duna de fulgi. Sotia se numea Rebeca. Aveau trei
copii, toti semanau ca doua picaturi de apa. Erau o familie de evrei, din cei
nu prea înstariti, desigur comercianti. Foarte bucurosi sa aiba în casa lor un
soldat român, în astfel de împrejurari. Se vedea din priviri si din felul cum
îmi ofereau ospitalitatea. A doua zi, sotia se scoala înainte si-mi pregateste
cafea calda cu cozonac. Am mâncat cu pofta si am pornit spre gara.
Iata o întâmplare, în care omul, indiferent de origine, se manifesta la
fel. În pericol toti sunt la fel. Evreii comunisti care au tras în armata româna
în retragere din Basarabia si cel care mi-a oferit ospitalitatea sunt aceiasi
doar conditiile i-au facut sa actioneze diferit.
În orice caz, gestul mi-a ramas întiparit în minte. Când am povestit
întâmplarea la Timisoara, au râs toti cu pofta.
A doua zi ma apuc de treaba, dupa programul stabilit cu Marusca. În
fiecare noapte, timp de zece zile, ne chemam, ne ascultam, fiecare de