16.02.2015 Views

Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

unor camarazi localnici. Nu credeam ca voi ajunge pe aici. Taranul voinic,<br />

ce se afla alaturi de mine, ma cerceteaza si ma întreaba unde merg.<br />

- La Timisoara, îi raspund eu.<br />

- Nu ai tren decât mâine dimineata la orele sapte, îmi raspunde el, în<br />

timp ce se pregatea sa încarce cosul cu oua. Mai avea si o valiza de lemn, ce<br />

parea la fel de încarcata. Cum nu aveam alte bagaje decât sacul în spate si<br />

pistolul mitraliera, ca un soldat în misiune, îl ajut sa coboare valiza. În drum<br />

spre gara, îmi propune sa merg cu el, sa dorm la el acasa, pâna a doua zi,<br />

când ma va trezi el la vreme, sa nu pierd trenul.<br />

Ce aveam de facut Sa stau în gara, risc un control, sau român, sau rus,<br />

si riscul nu era de neglijat, si aproape egal. Sa plec cu el Statea la cealalta<br />

margine a orasului. Risc iarasi sa întâlnesc rusi beti, la dus sau la întors, si<br />

necazul sa fie acelasi.<br />

Privesc taranul meu care ma implora, parca, sa-l însotesc. Arma la<br />

umar da mai mult curaj decât singur si fara nimic în mâini, în miezul noptii.<br />

Zapada mare si gerul ce-mi biciuia fata ma decid sa-l însotesc.<br />

Valiza grea, dar cosul cu oua, mai greu. Ne schimbam cu purtatul<br />

poverii, cam o buna bucata de drum. Am ocolit centrul orasului pe strazi<br />

laterale, neluminate. De altfel luminile pe strazi erau rare pe vremea asta. Ne<br />

feream de soldati de departe si îndata ce-i zaream, schimbam ruta. Ajungem<br />

în sfârsit frânti de oboseala. Ne oprim în fata unei case mici, care inspira<br />

saracie.<br />

Taranul meu bate în poarta si curând ne gasim la caldura. O masa<br />

calda, un pat mai cald, cu duna de fulgi. Sotia se numea Rebeca. Aveau trei<br />

copii, toti semanau ca doua picaturi de apa. Erau o familie de evrei, din cei<br />

nu prea înstariti, desigur comercianti. Foarte bucurosi sa aiba în casa lor un<br />

soldat român, în astfel de împrejurari. Se vedea din priviri si din felul cum<br />

îmi ofereau ospitalitatea. A doua zi, sotia se scoala înainte si-mi pregateste<br />

cafea calda cu cozonac. Am mâncat cu pofta si am pornit spre gara.<br />

Iata o întâmplare, în care omul, indiferent de origine, se manifesta la<br />

fel. În pericol toti sunt la fel. Evreii comunisti care au tras în armata româna<br />

în retragere din Basarabia si cel care mi-a oferit ospitalitatea sunt aceiasi<br />

doar conditiile i-au facut sa actioneze diferit.<br />

În orice caz, gestul mi-a ramas întiparit în minte. Când am povestit<br />

întâmplarea la Timisoara, au râs toti cu pofta.<br />

A doua zi ma apuc de treaba, dupa programul stabilit cu Marusca. În<br />

fiecare noapte, timp de zece zile, ne chemam, ne ascultam, fiecare de

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!