Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

corpul în doua si ochii strabat întunericul spre marea lumina...
— Scoala, primare! E soarele sus! aud glasul lui Grigore, care se grabeste
sa-mi deschida gratiile.
— Pai, de unde s-o stiu! Pe la mine nu prea ajunge, se pierde pe drum!
— Cum ai dormit, frate ma trezeste de-a binelea Grigore.
— Cum sa dorm Ca la mine acasa! Dar, pe aici nu are nimeni o
scândura sa tina loc de asternut pentru noapte
— Unii au!
— Mie de ce nu mi se da
— Asta numai cei de sus o stiu!
— Voi primi si eu vreodata una
— De! Un clatinat din umeri e singurul raspuns al unui om simplu,
care, în afara de paza a ceea ce i s-a dat în primire, n-are voie sa stie mai
mult.
— Ce-a fost asta noapte, sus continuu eu într-o doara.
— Eu n-am auzit nimic!
— Aici, nimeni nu aude, nimeni nu vede nimic!
Deodata, zgomot de pasi multi coboara treptele. Grigore închide repede
ghereta si-si continua rondul pe culoar. Se aud usi care se deschid, se închid,
unele dupa altele. Recunosc vocea lui Mois, care inspecteaza celulele.
— Ce-i cu asta, aici Cine l-a scos din celula
— L-am luat în primire aici si l-am lasat asa! raspunde Grigore.
— Sa-l bagati la loc, imediat! rasuna porunca scurta, ce nu cunoaste
replica. Pesemne ca nu stia ca l-au scos afara. Faptul ca i s-a trecut peste
ordine îl înfurie.
Se opreste în fata celulei mele.
— Cine-i aici
— Verca! raspunde Grigore, grabindu-se cu cheile, sa deschida usa.
— Aici erai, Verca
— Dupa cum vedeti!
— Ei! te-ai decis sa vorbesti
— Am spus tot ce stiam!
— Bine! Sa nu regreti însa, când o fi prea târziu!
— Domnule chestor, eu nu mai am ce regreta! Vad ca ati început deja
distrugerea mea sistematica. Ce sa mai astept altceva
— Cum Ce vorba-i asta
— De când am fost închis aici, doar cu camasa pe mine, pe cimentul