Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Daca as fi fost teafar, reflexul de primejdie iminenta m-ar fi împins
spre fuga. Asa cum eram, si acest ultim resort fusese paralizat.
Stau întins si simt cum durerile îmi apasa tot corpul, parca poveri grele
îmi înabuseau respiratia. Nu pot nici sa dorm, sa amortesc în somn aceste
dureri prea vii. Inima îmi bate tare, sa-mi sparga pieptul de atâta tensiune.
Ma framânt asa o vreme, gândind la ziua de mâine. Ce voi face Cine
ma va mai primi în casa sau cine-mi va mai întinde o farâma de mamaliga
sa-mi astâmpere foamea Multa vreme nu poti sta pe capul oamenilor, daca
vrei sa-i pastrezi prieteni. N-ai dreptul sa abuzezi prea mult, sa-i tragi în
prapastie o data cu tine. Poate ca as avea dreptul! Toti fugarii au dreptul la o
bucata de malai, dar pretul lui, adeseori, este enorm, el se plateste cu o viata
de om. Inutila, poate, când te gândesti ca nu vei putea darâma colosul cu cei
putini hotarâti sa lupte si cu mâinile goale.
Atunci, nu-mi va ramâne decât sa plec din nou în lumea larga. Curând,
pe aici nu voi mai gasi mult timp usi deschise. Teama mea de a purta cu
mine moartea la cei ce ma primesc sau teama lor de a-mi oferi adapost
Totuna este si nu voi mai avea de ales.
Radu, saracul, îsi da tot sufletul pentru o cauza devenita si a lui. Îmi
ramâne mie, însa, sa judec daca voi putea sa-i primesc sacrificiul si daca, în
schimbul acestui sacrificiu, as putea da mai mult
Va trebui, deci, sa hotarasc singur. Daca voi mai gasi doua, trei case
deschise, acum, mâine, peste câteva luni, când vânatoarea dupa noi se va
strânge tot mai mult, cu concursul cozilor de topor, care se înmultesc din ce
în ce, nu-mi va mai ramâne decât sa ma întorc de unde am plecat sau, mai
sigur, în lumea celor ce nu mai cuvânta. Lunile de iarna vor decide, atunci,
fara mine.
Trebuie sa plec! Trebuie! Îmi ramâne unica solutie, scrisa pe toate
portile, pe toti copacii din codru, împânzit de «padurari», fara numar, gonind
tot ce-i viu, om sau animal deopotriva. Aici nu mai este loc pentru mine.
Biata mama, va mai suporta ea, oare, a doua despartire E batrâna,
slabita. Doctorul i-a gasit o tuberculoza în oase, din tinerete, revenita azi.
La prima expatriere, ea n-a stiut ca sunt plecat. Eram la Bucuresti, la
studii, când am primit convocarea Tribunalului Militar din Timisoara pentru
proces. În loc sa iau trenul spre judecata, unde ma asteptau ani de temnita,
am luat drumul spre Giurgiu si, de aici, peste Dunare, în Bulgaria. Timp de
patru ani n-a stiut nimic de mine, de sunt viu sau mort. Traia singura, cu
nadejdea vaga de a ma vedea odata întors acasa.