Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

ocupa tara. Ai tai au dat un atât de mare tribut pentru neamul nostru. Tu poti
sa dai mai mult. Eu am încredere în tine, asa cum am avut atunci când am
poposit la casa voastra. Am încredere în tine si de aceea îti cer azi sa fii mai
presus decât ceilalti, pentru ca tu ai un tel mai înalt decât ei, mai frumos. La
scoala nu pot sa-ti vorbesc asa. Aici însa, suntem prieteni vechi. Eu te voi
ajuta cât voi putea, dar, în fata celorlalti, tu sa dovedesti ca poti mai mult!
Ma asculta cu atentie. Ochii îi luceau. Si parca ne împartiseram
sarcinile. Ale lui pareau mult mai grele.
Ramas singur cu batrânul, reîncep dialogul.
- Mosule! Nu stiu cât voi mai fi în spatele nepotului. Ne încoltesc astia
din toate partile. Azi, mâine, vom relua flinta ascunsa. Gheorghe, însa, sa-si
faca partea lui de munca. Numai asa va fi de vreun folos. Sa nu ramâna la oi.
Sa învete carte, sa poata continua lupta începuta de bunicul si tatal sau, în
conditii mai bune!
- Dumnezeu sa-i lumineze mintea! suspina mosul.
- Vorbeste-i mereu, însa, fara violenta. Ai vazut ca este sensibil la
evocarea unor fapte de curaj. Aminteste-i aceste momente atunci când
vointa îl paraseste!
Am plecat din casa lor cu inima strânsa. Pe drumul pe care mergem nu
exista nici ezitare, nici întoarcere.
Inflatia, provocata de lipsa articolelor de prima necesitate, în special
alimentele, atinge cifre astronomice. În primavara lui 1947, o pereche de boi
costa 800 milioane de lei. Salariile însa ramâneau aceleasi, de cu toamna. Eu
primeam 3 milioane de lei. Noroc cu mama, care a reluat din nou drumul
orasului, ca pe vremea când eram elev, cu traista plina de bucate. Taranii,
strânsi de aproape de serviciile de colectare a cerealelor, erau obligati sa
cumpere pe piata libera cu preturi de zeci de ori mai scumpe, decât pretul
normal platit de stat, pentru predarea cotelor, numai sa evite, mai bine zis, sa
amâne termenul arestarii. Preturile nu mai au nici o stavila. Cererea era
mare, atât timp cât se mai gasea ceva de vândut. Mirajul biletelor de banca
atragea patura taraneasca, care, ispitita, vindea nu numai strictul necesar, dar
chiar rezerva vremurilor mai grele, mai nesigure. În schimbul animalelor
vândute, cladesc pachete de bancnote. Pentru prima data în viata lor, devin
milionari si pot pipai atâtia bani, despre care credeau, ca pe vremuri, ca ar
reprezenta garantia zilei de mâine. Cine sa-i sfatuiasca Cine sa-i previna de
pericolul ce-i pândeste În acel moment, nici ei nu mai aveau încredere în
nimeni. Banul era pentru ei singurul sfatuitor. El îi poate scoate de la greu,