Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

— Vei scapa, cuscre, cum zici, însa simplul fapt ca esti comandant
legionar si vechi client al închisorilor îi va determina sa te considere înca
periculos!
Se întinde fiecare pe scânduri, dar nu era loc decât pentru patru
persoane, de-a latul, cu picioarele depasind în gol vreo 20-30 cm. De o parte,
Viorel si cu Rentea se sfatuiesc încet. Îsi pun la punct colaborarea, îsi mai
retuseaza declaratiile, pentru ca au avut norocul sa fie împreuna, pâna nu se
va razgândi Mois daca a facut bine sau nu. Deocamdata ei profita de
pretioasele clipe.
Eu ma apropii de Iosif, sa-l întreb daca stie ceva de Peta.
— L-au luat odata si iar i-au dat drumul. Acum este liber. N-au gasit
nici un fir de care sa se lege. Pentru a nu fi surprins de o alta arestare, a
plecat de acasa.
— Esti sigur ca nu a declarat nimic
— Sigur! De altfel, daca-l dibuiau cu ceva, nu i-ar fi dat drumul!
Eram linistit, cel putin din partea asta. Va trebui acum sa-mi concentrez
toata atentia pe Valea Timisului. Pâna când însa
Se lasa o noua seara. În întunericul continuu, somnul ne îndeamna la
odihna. Dar aici noptile sunt atât de lungi si somnul prea framântat. Pe cine
au legat iarasi la stâlp si ce glas cutremura inimile adormite E taina ce
moare cu ultima soapta...
— Scoala, cuscre! Zorile bat la fereastra!
— Vor mai bate ele multe! Pentru noi s-au oprit la poarta rasaritului.
Ce zici, tinere Iosif Se va deschide oare si pentru noi vreodata poarta
rasaritului, sa urce razele pe schele, sus-sus, deasupra gropii noastre
— Dumnezeu e bun!
— Filoane! privesc în urma anii care mi-au albit tâmplele. Ma opresc la
ultimii patru, cei mai grei. Oare nu era mai bine sa poposim o clipa pentru
refacere Închisorile gem de tineri, frati de cruce, asteptati zadarnic de
parinti la masa prânzului. Drumurile pustiului sovietic sunt semanate de
trupuri, lasate la rascruci. Casele ramase goale, padurile si muntii devin
asternut pentru atâtea suflete fugare! Daca ne-am potoli si noi oleaca, sa
treaca furtuna Iosif tânar si sotia lui mai tânara înca. Mama îl astepta în
prag, în miez de vara. Nu era mai bine sa-si duca via ta tacuta, necunoscuta,
acolo, pâna ce semnalul de revolta va aduna pe toti în acelasi gând Iosif
pleaca fruntea. Amintirea celor dragi îi întârzie reactia.
— Cuscre! încerc eu sa-i explic, privind de la distanta, ca un simplu