Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Putea sa iasa si mai rau, dar aceasta cugetare se manifesta întotdeauna dupa
ce drama s-a consumat.
De-acum începe urcusul, mai greu ca tot drumul. Tufisurile dese,
neumblate, îmi îngreuiaza mersul, îmi moaie elanul. Plouase mai de vreme si
pamântul aluneca. Ma opresc mereu sa-mi refac puterile, care încep sa ma
paraseasca. Corpul tot era o masa de carne si oase, batute gramada. Nu mai
simteam caderile, nu mai simteam nimic, deloc.
Treizeci si patru de ore fara oprire. Am consumat prea mult din putinul
ce-mi mai ramasese, dupa sase saptamâni de foame si întuneric. Ma prind de
crengi, de radacini, de iarba, ma târasc, dar dealul urca, urca mereu. În
sfârsit, ajung pe coama fara suflare.
Ramân asa, lungit, câteva clipe, calculând ce-mi mai ramâne de facut.
O vale adânca, un alt arcus de deal s-apoi alta ora de drum, pâna la capatul
supliciului.
Ma ridic iar si ma las devale. Cad ca un trunchi de copac rostogolit.
Din nou pe picioare, care se îndoaie sub greutatea corpului. Parca s-ar
desprinde de genunchi. Coborâsul nu-i mai usor decât urcusul. Efortul depus
la urcare nu este mai putin penibil decât cel consimtit la coborâre, care-ti
întinde tendoanele, sa plesneasca.
Ajuns în vale, ma descalt si ma asez în genunchi, în apa. Cât de binefacatoare
este apa rece când oboseala ti-a cuprins tot corpul!
Simteam carnea supta si o senzatie de usurare, care-mi reda pofta de
viata. Îmi racoresc si pieptul uscat.
Trecuse, de mult, alt miez de noapte. Orele încep, iar, de la capat, când
atac cel de al doilea deal, mai lung, mai greu decât celalalt, dar cu mai mult
curaj.
Nu stiu cum si când l-oi fi urcat, dar, ajuns în vârf, pe culme, devin una
cu pamântul, fara grai, fara miscare.
Nu pot ramâne asa. Inconstient, împins doar de reflexe, ma stra duiesc
pâna la capatul fortelor. Simteam sfârsitul aproape, la câteva sute metri de
casa lui Radu, nu departe de satul cu nume de trandafir salba tec, numit Rugi.
Daca ar sti Radu cât sunt de aproape! Nici câinii nu latra sa dea un
semn. Are cinci câini mari, câini de lup, pentru paza turmei.
Cu gândul la el, misc picioarele, sa le simt de se mai tin de corp si, cu
degetele, unghiile înfipte în pamânt, încerc ultimul efort. Trebuie sa ies din
situatia asta, îmi ordona cugetul. De-as fi ramas asa, nu m-as fi trezit
niciodata. Duc mâna la gura si musc ca din pâine, sa vad de o mai simt. O