Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

urmare, putin vizibil. Îndraznesc chiar sa întind mâna spre el. Dupa forma si
contur, recunosc silueta unui tanc. Unde se afla un tanc, soldatii nu pot fi
departe si teama mea ia proportii. Poate dorm înauntru si unul sta de paza
Nu se aude însa nici un zgomot, nici o miscare.
Am ramas asa, lânga el, vreo zece minute, mai mult din curiozitate
decât de teama, care se risipea cu încetul. Ma apropii mai mult de el, îl pipai
si... mare-mi fu mirarea sa constat ca-i din lemn.
Sa sperie lumea sau, mai de graba, pentru instructia soldatilor Am
respirat usurat, ca un viteaz la sfârsitul bataliei. Din tot socul m-am ales cu
ceva bun, electrizarea ultimelor energii.
De-acum cercetez câmpul cu ochii deschisi, sa evit alte surprize mai
putin inofensive.
Drumul meu trecea între corpul de garda si depozitul de munitii. Nu
aveam alta cale, mai ales ca nu ma mai tineau curelele. Cu arma mereu la
îndemâna, pasesc cu precautie. Era o sosea de tara si ziua trec oamenii la
târg. Dar noaptea Sa zicem ca se întorc târziu. Dar ce fac cu pistolul Sa-l
arunc si sa trec drept un calator întârziat la oras Si daca ma opresc, ma
legitimeaza Singurul mijloc de a mai respira liber ramâne tot pisto lul pâna
voi reusi sa ma pierd în padure, care se gasea la vreo zece minute de aici. În
întuneric, soldatii nu se vor aventura, ca nu stiu ce-i asteapta. S-apoi, ei sunt
aici sa apere depozitul de munitii si nu-l vor abandona sa alerge dupa un
necunoscut.
Asa mi-am potrivit planul, sa se împace cu gândul. Nu-mi venea sa ma
despart de cel mai sigur prieten. Cugetând astfel, patrund, cu inima-n dinti,
în zona periculoasa.
În stânga vad santinela, la vreo 100 de metri, în dreapta, corpul de
garda la vreo 50 de metri si lumina mare. Nu se facuse înca stingerea pentru
cei ce pazesc. Multi soldati erau pe afara, fluierând o doina din satul lor, cu
dorul tot plecat spre casa. De la distanta erau simpatici si inofensivi. Iutesc
pasul, apropiindu-ma mai mult de ei. De la lumina înspre întuneric e greu de
vazut clar. Eu însa îi vad bine, o grupa de vreo 15. Unii la mese, altii în
picioare.
Ma asteptam din moment în moment sa fiu somat, sa traga dupa mine.
Erau orele 11 din noapte. Nimic nu se întâmpla si-mi vad linistit de drum.
Cât voi fi mers asa, nu-mi dau seama, când, nu departe, umbra padurii îmi
taie orizontul. O ating în curând si ma pierd în desis, respirând usurat. Ma
asez oleaca jos, îmi sterg sudorile, sa-mi revin. Tot corpul era numai o apa.