Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

adacinile din pamântul Obcinelor. La vârsta asta, nici un copac nu mai
prinde vlaga. Acum, batrânii se vor tângui si se vor ofili pe locuri straine,
pâna ce Dumnezeu se va îndura de ei sa-i cheme în împaratia Lui.
Anii petrecuti alaturi de mama au fost pentru ei un popas pâna sa
ajunga sa aiba casa lor. Când vor pleca «dincolo», vor duce cu ei peisagiul
Bucovinei, pe care-l poarta în inima, fara speranta de a-l mai vedea vreodata.
Muscalul, cum îi zic ei rusului, le-a ravasit viata si s-a cuibarit acolo, la
vatra lor, si nu va pleca curând. În orice caz, prea târziu pentru ca ei sa mai
poata saruta tarâna Bucovinei.
Zvonuri circula ca toti refugiatii din Basarabia si Bucovina, provincii
apartinând azi imperiului moscovit, deveniti cetateni sovietici prin anexarea
provinciilor, vor trebui sa se întoarca acasa, pentru a sta la dis pozitia noilor
stapâni. Poate ca s-ar întoarce si ei, daca n-ar fi siguri ca, în spatele
«invitatiei» de a veni acasa, n-ar sta amenintator pustiul Siberiei. Ei stiu prea
bine ca toti aceia care n-au vrut sa se desprinda de satul lor, sa-l paraseasca,
au fost arestati sub pretextul de chiaburi si «dusmani ai poporului» si nimeni
nu le-a mai aflat de urma. Unii de pe aici s-au pre zentat la comisia de
«repatriere». Trenuri încarcate au luat însa directii diferite. Nici unul n-a
ajuns la casa lui. Asa au golit satele de români si, în locul lor, au adus
mongoli din fundul Asiei, pentru ca mâine, daca vom îndrazni sa ne cerem
înapoi pamântul, sa nu se mai gaseasca urma de român. Batrânii nostri asa
au plecat si ei. Au luat drumul pribegiei, sa-si gaseasca un colt de tara si sa
împarta cu fratii lor putinul ce le-a mai ramas. Pe drum au pierdut un cal.
Din cauza asta, au fost nevoiti sa usureze povara carutei. Un singur cal nu
putea duce tot ceea ce luasera de la casa lor. Asa, de câte ori batrânul nu a
luat locul calului pierdut, sa poata trece un hop. Dupa aproape 1500 de
kilometri, au ajuns la celalalt capat al tarii si au poposit pentru odihna,
asteptând zile mai senine. Dumnezeu nu le-a îngaduit sa-si mai vada casa si
azi, cu frica dupa ei, nu mai asteapta decât dezlegarea Celui Atotputernic.
Eu eram ca un copil al lor. Se unisera doua familii. Copiii au fost
adoptati de noii parinti. De acum, întors acasa, tremurau si pentru mine.
O seara trista. Vorbeam putin. Fiecare traia, parca, ziua de mâine,
sumbra si amara. Doar eu am mâncat putin. Batrânii nu aveau foame.
— Mi-o fi greu sa ma trezesc mâine dimineata - rup eu tacerea. V-as
ruga sa ma sculati înainte de a se face ziua!
— Culca-te fara grija, ma linisteste batrâna. Te vom trezi noi la vreme.
Ma duc la culcare. Somnul însa nu se mai prinde de mine. Ma