Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

PRIZONIERI ÎN LAGARUL DE CONCENTRARE
BUCHENWALD-FICHTENHEIM.
ATACUL AERIAN ANGLO-AMERICAN -
23 AUGUST 1944
Un amiaz cald, senin! Ziua de 23 august 1944.
Ca în fiecare zi, stoluri, stoluri, câte trei. Câte sase, avioanele «aliate»
zboara peste vârful ce adaposteste «Caminul dintre brazi», cum s-ar zice în
limba noastra, o sectie a lagarului din Buchenwald, Fichtenheim.
Era ora schimbului, lucram în serii de 2x6 ore la atelierul de reparat
aparate optice.
În costum de baie, baie de soare, bineînteles, detinutii, «OASPETI DE
ONOARE ai Marelui Reich», îsi prelungeau odihna. Întins pe spate, cu ochii
spre cer, priveam solii ce vor semana moartea pe undeva, mai departe de
noi. În frunte, un «liberator» urias, un bulgar de lumina. La câteva sute de
metri, câte trei în linie, urmând apoi la alte sute de metri, grupe fara numar.
Erau parca un joc de artificii, inofensive pentru noi, pentru cei 60.000 de
detinuti, adapostiti de padure.
Deodata o dâra lunga de foc fulgera zarea si, în clipa urmatoare,
pamântul se cutremura. Un vuiet sinistru, apoi lemne, pietre, pamânt ploua
peste noi. Un fag pe aproape ma înfrateste. Îi prind mijlocul si-l strâng sa ma
pierd în el. În jurul meu tipete. Un alt vuiet, mai din afunduri, coboara
noaptea peste lume.
Era ora 12 fara zece minute, seninul de adineaori dispare fara pic de
urma. Printre bubuituri o voce rasuna: «Toata lumea în baraci». La adapost
de schije si pietre care cad ca ploaia. În câmp descoperit esti la discretia
atâtor riscuri, în baraci doar bombele cazute aproape te lichideaza. În
momentul acela nimeni nu mai rationeaza, instinctul hotaraste, cu legile lui.
Ma desprind cu greu de trunchiul frate si, dupa voce, gasesc intrarea.
Pipaind coridorul, dau în sala mare-atelier si-mi gasesc adapost sub masa
grea de stejar, tejgheaua de lucru, groasa de 6/7 cm.
Din nou un cutremur ce zguduie baraca. Peretii cad pe rând, suflati de
presiune, zvârliti ca niste jucarii la mare distanta. Inima îmi bate puternic.
Gândul sfârsitului mi se strecoara încet în suflet, fara revolta. O calda
resemnare îmi îmbraca toata fiinta. Asteptam ultima lovitura si nu ma mai
gândeam la nimeni. Trebuia sa sfârseasca odata! A mai întârziat traiul din
firimituri.