Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

- Daca tu crezi asa, asa sa fie, ca nu degeaba esti sef!
- Ia-o mai încet cu superiorii, nu uita ca esti în uniforma. În cazul
nostru, eu eram fruntas, iar el simplu soldat.
- Noroc cu dl. fruntas, ca cine stie unde am fi cazut! Da-i înainte sa
vedem ce-o iesi.
Eram doi copii ce fac primii pasi cu teama. Îl iau de mâna si-l îndemn
dupa mine, parca am uitat sa ne mai folosim de picioare.
- Stii ca tare-as mânca ceva, înainte de treaba!
- Numai sa gasim ceva!
Cauta în sacul cu merinde legat de gât si scoate niste pesmeti, o bucata
de sunca si, ca desert, bucati de zahar vitaminos.
Asa am mai prins puteri si parca ne tinem mai bine pe picioare.
Ajunsi la locul unde a ascuns sacul, mai punem câteva frunze peste el,
mai stergem urme lasate de bocancii nostri de munte «Gebirgschuhe», cum
ar spune neamtul.
La jumatate de ora de mers, gasim un pachet fara parasuta. A intrat în
pamânt, facându-se una cu el. Nimic nu s-a ales.
- Va trebui sa-i cautam parasuta, ca ne vinde! Nu poate fi departe, s-o fi
desprins în cadere. Zadarnica osteneala. Nici urma de parasuta. Calculez
pozitia mea de cadere cu a lui si pozitia pachetului si ramân cam nedumerit.
Busola îmi arata Nord-Sud, si nu Vest-Est.
- Mai baiete! Eu am fost ieri în directia asta, acum o luam în cea opusa
ca sa-i gasim.
Tot urcând dealul, ne-am mai încalzit, am devenit mai vioi. La amiaz
am revenit de unde am plecat. Nici urma de om.
- Cel putin de am fi avut aparatul cu noi!
- Ce prostie ca nu mi l-a legat mie de gât, asa as fi putut sa-i chem.
Mai gustam ceva si o luam din nou la drum. De-acum de-a valma,
directia de zbor nu ne mai spune mare lucru.
Am framântat asa padurea, pâna pe înserate, tinând valea ca reper. Era
sa abandonam totul si sa ne pregatim de culcat, când, coborând de vale, mai
fluieram o data. Nu mica ne-a fost mirarea când ecoului nostru îi raspunde
un fluierat limpede.
Când colo, ce sa vezi Ion Chirila si Carapantea, cu sacii de merinde
atârnati de gât si câte un ciomag în mâini, coboara pe urmele noastre.
- Stai ca trag!
- Sfântu’ nostru! zbiara Ion si ne sare de gât, plângând aproape de