Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

de lânga ei, întind oasele si încerc sa repun sângele în circulatie. Gerul e mai
ascutit, mai viu, pe masura ce ceasurile coboara spre zori. Nu trece mult si
se scoala si ei.
- Mormântul ei de iarna! mormaie Ion, trezit pe jumatate, parca a luat-o
cu ruptul. Nicu se scoala si el, împreuna, începem sa batem pe loc, sa ne mai
încalzim. Cea mai buna solutie însa ramâne tot drumul. Ne-am obisnuit cu el
ca tiganul cu scânteia.
Usurati de bagaje, doar cu sacul de merinde în banduliera - gol
bineînteles - o luam încet spre sat. Eram o noua patrula, pe lânga cea
oficiala, intrata de cu seara la cantonament. Satul e pustiu! Lumea doarme
ca dusa, dar noi stricam linistea la tara. Putin si ultimele case ramân în urma,
ca si padurea. Pe deal, la dreapta soselei, zorile grabesc aparitia, sa
înlocuiasca ceata noptii.
- Pe dealul asta, numit «dealul viilor», gasiti colibe parasite, în ierburi
înalte, unde omul se poate usor ascunde. Nu va duceti mai departe de
400-500 de metri, sa va gasesc mai repede! Nu uitati fluierul, raspundeti la
semnal!
Toate amanuntele stabilite, o noua despartire, o noua strângere de
inima si…singur iar, dupa ani de zile, pasesc spre primul oras românesc
«ocrotit de liberatori».
În mai putin de doua ore, sper sa ajung la casa lugojanului nostru.
De-acum - calea, am parcurs-o pe vremuri, de câteva ori. Din urma, oamenii
se însiruie spre târg, din ce în ce mai multi.
Încetinesc pasul, sa intru cu gramada, sa ma pierd cu ei la controlul
vamei, sa vad ce se petrece, înainte de a fi surprins.
- Noroc, camarade! ma ajunge din urma un taran între doua vârste,
încotro
- La catanie, frate! Nu mai scap de ea. Tu, vad ca o duci bine, lânga
nevasta si copii.
- Mai zilele astea am scapat si eu. Am avut parte de ea. De n-oi vorbi în
ceas rau, as putea spune ca s-a gatat acuma!
- Bine-ar fi! Sa dea Dumnezeu, dar razboiul înca nu s-a ispravit!
- Da unde faci serviciul Te vad cam în vârsta, nu mai esti de front!
Aveam o mustata neagra, mare, cu barba de 3-4 zile, ma arata trecut de
vârsta armatei, mai târziu lumea ma va chema uica Ion, în viata clandestina.
- Îs la Cerc, Cercul Militar, nu-i rau, ce-i drept, dar nu-s acasa la mine.
Stii ca daca nu-i om la casa, nimic nu merge, muierile nu fac ele mare