Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

loitre lor, cu mâinile legate, ma leganam la fel, la fiecare tur de roate, izbind
vecinii care ma încadrau. Mai încolo, o mica halta. Caruta se opreste si
fiecare aprinde câte o tigara. Majorul a devenit mai «uman», de acum,
padurea, e drept, a ramas în urma si cu ea tot pericolul ce ascunde. Îmi ofera
chiar o tigara, plin de «marinimie». Îi raspund, clatinând din cap, refuzul
meu.
Pornim din nou la drum, traversând lanuri de fân ce furnicau de lume.
Palaria plecata pe ochi si capul putin înclinat înainte îmi ascunde fata.
Taranii pe câmp îsi strâng recolta. Se opresc din lucru, privind nedume riti pe
unii de ai lor, cum sunt dusi, iar revolta le strânge tot mai mult unealta în
mâini: coasa, furca... le-ar varsa odata tot veninul acumulat de atâta vreme.
Caruta se opreste iarasi, pentru scurt popas si alte tigari aprinse tradeaza
calmul unor oameni, multumiti de treaba buna, dusa la capat.
Madincea, unul din padurari, profita de un moment de neatentie al
majorului si-mi pune întrebarea:
— Dumneata nu esti taran! Esti om de carte!
— Se poate! îi raspund eu, privindu-l adânc în ochi, sa stie, sa simta
raul ce a comis. A plecat capul, coplesit de atâta povara ce-i va apasa de
acum pe constiinta si nu mi-a pus o alta întrebare.
«Din banii vânzarii se va cumpara odata tarina, pentru mormintele
streinilor.» Asa graieste vocea celui rastignit.
Curând, primele case ce anunta satul Golet apar la cotitura drumului.
Un sat asezat pe deal, printre stânci, taiat în doua de un torent, ce purta
acelasi nume, grabit parca sa întâlneasca mai la vale Timisul mare. La capul
satului, în dreapta râului ce margineste ulita principala, lume multa lucreaza
la o moara. Surprinsi, vad cum flecare, pe rând, lasa sa le cada scula din
mâini, într-o lunga privire, spre tabloul «marilor libertati» promise.
Putin mai încolo, spre mijlocul satului, caruta se opreste. Padurarii,
spalati parca de orice vina, coboara. Ei nu si-au facut decât «datoria», pazind
padurea de orice stricaciune! Privesc o ultima data pe Madincea în ochi,
leganând încet capul a paguba. Un fior îi strabate tot corpul. Ochii mei îi
spuneau parca: Nu te temi de Dumnezeu sa vinzi pe acei ce-ti apara
pamântul, fiara fara cuget
Majorul, din caruta, da instructiuni padurarilor, ca sa aiba grija de...
padure. Soanda, printr-o leganare a capului, încearca sa-l linisteasca, însa
majorul tinea ca lucrurile sa fie clare. Coboara, îl ia pe acesta deoparte si-i
sopteste ce are de facut. Soanda îl asculta cu multa atentie si supunere.