Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

dau ragaz. «Dusmanii poporului» se agita, comploteaza, sa rastoarne ordinea
stabilita de…«oamenii muncii»! Nu este timpul de odihna pâna nu vor face
inofensiv «dusmanul de clasa».
Traversam parcul «Regina Maria», apoi Bega, cu apele ei calme. Liceul
«Diaconovici Loga», unde cerusem numirea mea ca profesor, în cazul ca
orasul adolescentei mele nu m-ar fi atras prin toate amintirile.
Curând, masina se opreste în fata unei frumoase vile, asezata în
mijlocul unei gradini, umbrita de copaci înalti, care rivalizau, parca, cu
parcul «Regina Maria», care-i marginea limita proprietatii. În fata, santinela
se plimba agale. El constituie singura disonanta în acel cadru de pastel. Ce
se ascunde însa, în spatele acestei fatade de castel nu va întârzia mult sa mi
se descopere.
Paznicul meu coboara primul si se adreseaza sentinelei din fata portii.
Dupa semne, pare ca se cunosc, pentru ca sentinela ia pozitie de drepti.
Desigur, unul din «cadrele» institutiei. S-au deranjat capeteniile, n-au lasat
treaba în seama subalternilor. Poate si eu ocup, la ora asta, un loc care ar
justifica osteneala.
În câteva clipe, comisarul de serviciu apare la poarta, cu salutul
respectuos, de servitor neconditionat. Sunt invitat sa cobor si sunt îndreptat
spre intrare. O poarta mare din fier forjat. Pe bolta ei impunatoare, citesc
parca inscriptia lui Dante: «Voi, care intrati aici, lasati în urma orice
speranta... »
Cu mâinile încatusate, pasesc încet, privind o ultima data cerul senin si
copacii care umbreau «conacul». Urc apoi treptele si ma trezesc într-o
încapere mare, cu marmora pe jos. În fund, un birou mic forma singura
mobila în holul pustiu.
Ma opresc în mijlocul salii, în timp ce comisarul de serviciu îmi completeaza
fisa de «admitere». Putin timp si doi indivizi cu aspect lom brozian
se apropie de mine si-mi fac semn sa-i urmez. Pentru mai multa siguranta,
unul din ei se aseaza în spatele meu. Coborâm vreo 15 trepte si ajung la
subsol, unde culoarele formau un fel de galerii subterane. De fiecare parte a
culoarelor, apar porti, întarite cu gratii în forma de armonica. Domnea o
tacere desavârsita, de mormânt. Pe culoarul prin cipal, un gardian si un
agent, responsabili de bunul mers si de securita tea locatarilor, ma iau în
primire.
— Dezbraca-te, tâlharule!
Abia acum m-am trezit din visul meu, prelungit putin peste masura. Cu