Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Prea multe au trecut peste noi, de când a plecat el. «O noua surpriza», cea
mai dura, ni se pregateste, poate!
- Eu as zice sa tinem cocenii sub ochi, de la mare distanta, gata la orice,
îmi dau eu cu parerea, hotarât. Desigur, toti sunt de acord, toti, adica Ion si
Nicu, câti am mai ramas. Nici unul nu aveam gustul sa intram în capcana,
chiar daca ne ispitea culcusul cald.
Strângem bine mantaile în centura si ne trântim pe niste tufe de
maracini, asternut tare, dar uscat.
Somnul nu se prinde, la orice miscare ne apare umbra celui asteptat.
Câte un iepure speriat de alte lighioane sare brusc, stricând linistea
noptii, a celor ce stau la pânda. Toti traim aceeasi teama pentru scânteia de
viata ce mai întârzie în corpurile noastre obosite.
Orice miscare ne înfioara si ne încearca nervii. Sedem pe spini la
propriu si la figurat, veghem întunericul toti trei deodata, asteptând
împreuna un semn, o dezlegare. Nimic însa nu se schimba. Cât de lunga e
asteptarea Zorile ne prind în sfârsit!
Poate o veni cu ziua, s-apoi mai avem noaptea urmatoare. Doar daca ar
veni
Gândurile negre, nadejdea, defileaza cu aceeasi repeziciune. Nu ne lasa
macar timpul sa ne agatam de unele sau de altele.
Foamea ne ia puterile! Ca sa ne mai crutam, hotarâm sa limitam la
maximum miscarile. Am adormit deci pe aproape, cu soarele cald,
bine-voitor, drept acoperis.
Visez o pâine alba mare, cum se face pe la noi, cu aburii calzi,
ispititori. O prind între degete, o frâng si o apropii de gura uscata. Un
zgomot îmi spulbera tot praznicul, iar foamea, grea, dureroasa, îmi umple
sufletul de deznadejde. Teama ma cuprinde! Îmi vad întoarcerea acasa stinsa
pentru totdeauna…Si totusi…Atât de aproape.
Ziua toata se scurge, dar nimeni nu schimba nimic din ceea ce
nenorocul ne-a rezervat. O noua noapte de veghe, noapte de chin, si alti zori
ne estompeaza parca ultima speranta.
Nu mai putem astepta. Printre maracini cautam coroabe, fructele de
spini sau rugi salbatici, dar nimic. Poate radacinile sa ne mai serveasca de
hrana. Gerul iernii, sau pasarile, mai flamânde ca noi, au descoperit înaintea
noastra boabele astringente de maracini, ca nici de astea nu mai gasim.
Istoria fiului risipitor ni se potrivea aidoma, cu singura deosebire ca noi
ne-am parasit casa, familia, pentru prea marea dragoste de neam si tara.