Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

întors. A lasat vorba, daca se vor întoarce, sa fie anun tat. De câtva vreme
dau târcoale regiunii, nu au gânduri bune.
Îmi strâng tot mai mult spatiul de miscare si, într-o buna zi, ma vor
obliga sa plec. Colibele nu mai sunt un adapost sigur. Le vor scotoci pe
toate. Trebuie sa-mi iau largul.
Seara pleaca amândoi în sat. Dan va încerca sa afle miscarile militiei. E
mai usor din sat, pentru ca toata lumea-i vede.
Dupa cina îmi iau un strai cu mine si ma pierd în padure, pentru odihna
noptii. Grivu se ia dupa mine si-si face culcus aproape. Nu stiu cum ar fi mai
bine. Cu el sau fara el. Daca latra noaptea lânga mine, ma tradeaza, dar daca
militaii vin cu câini politisti, ma vor descoperi oricum. Cel putin voi fi
prevenit si voi avea timpul sa fug sau sa ma apar, sa-mi vând scump pielea.
Las câinele lânga mine, solutie mai fericita. Dintre doua rele, aleg pe cel mai
usor. Îmi astern crengi multe, sa nu traga pamântul. Peste ele întind straiul
îndoit s-apoi alte crengi pe deasupra, sa camuflez culoarea alba, care se vede
de la distanta, ca o pata lucie, în mijlocul padurii. Ma strecor apoi între
straie, cu urechile la pânda si armele la îndemâna.
Privighetoarea îsi începe iar cântecul. E singura vietuitoare care
domina padurea cu glasul ei, cât îi noaptea de mare. Un concert ce se pierde
în ecouri, spre valea afunda. E atâta farmec, atâta viata, ca nu-mi venea sa
adorm. Ascult asa, uitând tot ce ma înconjoara. Stau întins pe spate, cu
palmele capatâi, privind cerul plin de faclii, ca în noaptea Învierii. O luna
mare, cât o vapaie, coboara încet spre asfintit, luminând calea. Cer si codru
si-au dat mâna într-un spectacol de feerie. Sub cerul asta, uit toata
nedreptatea. Deschid larg pieptul, sa prind în el toata dragostea de
Dumnezeu, care a lasat în lume atâta armonie, atâta farmec. E adevarat ca
frumusetea naturii face omul mai bun, mai îngaduitor. În momentul asta, as
fi fost în stare sa iert tuturor acelora care m-au lovit si m-au strivit sub
picioare, atâta curatenie, inocenta varsau luminile din stele si calmul
codrului protector. N-as vrea sa adorm, sa pierd din ochi, sa pierd din mine
acest paradis fara de pretuire.
Pe nesimtite, somnul se strecoara, ma prinde în mreje. Poate si pasarile
si-au încheiat concertul, ca o liniste grea coboara, stapâneste totul, din
adâncuri, spre bolta infinita.
A fost un vis sau am trait aievea Zorile îmi spulbera totul. Din basmul
de odinioara nu mai ramasese decât o gramada de crengi peste mine si, în
jur, numai padure. Grivu, fidel, ma priveste vesel, leganând din coada o