Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

durere ascutita îmi agita tot corpul. Trebuie sa plec. Acum ori niciodata...
Înfig din nou degetele în pamânt si îmi adun corpul ghem, tragând
picioarele spre barbie. Ma rasucesc apoi, proptit pe coate si reusesc sa ma
asez pe patru labe. Respir greu si prelung, întind bratele înainte, proptit în
genunchi. Ma ridic apoi în genunchi si ramân asa o vreme. Ma odihnesc,
umflând pieptul de aer si, cu un ultim efort, ma ridic ametit.
Fara sa-mi dau seama, ma trezesc umblând ca un robot, parca cineva,
Radu, poate, îmi ghida pasii spre casa lui.
În orizontul îndepartat, se profileaza, în sfârsit casa lui, ca o stânca de
munte. Am recunoscut-o ca pe un miraj în pustiu.
Dar câinii Nu se aud deloc! Cum sa ma apar de ei Aveam un bat de
lemn, strâns din padure. Daca, însa, s-ar napusti toti pe mine, nu stiu de cât
folos mi-ar fi. Îmi amintesc vag ca unul din ei ma cunostea, dar de atunci
m-o fi uitat.
Apuc pe partea dinspre apus, la intrarea în gradina. Câinii, de obicei,
stateau în jos de casa si, cum vântul bate dinspre rasarit, as avea o sansa ca
mirosul de om sa nu fie dus de vânt pâna la nasul lor foarte fin, sa-i
alarmeze. Numai de nu-i va trezi zgomotul de pasi. Ca un strigoi ma apropii
de gardul gradinii. Ma opresc, ascult. Nimic. Câtiva pasi înca si ajung la usa
din coridor si ma reazem cu tot corpul de ea. Respir adânc si pregatesc
glasul stins.
- Nene Radu! Nene Radu! soptesc ca pentru mine, sa nu ma auda câinii.
Mai stau oleaca asa. Dar daca o fi cineva strain la ei, ma chinuieste
deodata o banuiala. Si totusi repet apelul, ramas pe o singura cale.
Deodata aud zgomot de pasi prin casa. Inima îmi bate tare. Cu spatele
rezemat de stâlpul portii, astept. Ce o fi sa fie, sa vie mai repede. Cineva
deschide usa de la bucatarie si apoi pasii se apropie de mine.
- Cine-i întreaba o voce de femeie, ezitând de a deschide. Recunosc
vocea lui nana Floarea.
- Om bun! raspund eu de afara.
Mi-o fi recunoscut vocea sau i s-a parut cunoscuta, ca aud zavorul cum
se trage si usa se da în laturi. Ea ramâne în dreapta, tinând clanta usii într-o
mâna si în cealalta un felinar. Mi-l pune în fata, privind lung si, deodata,
scoate un strigat.
- D-l Filon!
- Încet, nana, ca se scoala câinii!
Trage repede usa în urma mea.