Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

necazurile ei le-a lasat.
- Babo! se adreseaza mosul sotiei, ia vezi de-i gasi ceva de-ale
mâncarii Calatorilor nostri le-o fi foame!
- Nu va gânditi la noi! Nu plecam niciodata la drum cu traista goala.
- Stiu eu bine! Traista goala e mai greu de purtat! raspunde batrânul.
Am cinat din plin, batrâni, tineri si prea tineri. O masa bogata unde
mamaliga, aliment de baza pe aici, statea la loc de cinste. Supa de legume cu
bucatele de cârnati afumati, friptura de porc proaspat taiat, totul stropit cu
apa de izvor. În casa lor, alcoolul era interzis de multa vreme.
Dupa cina ne-a asternut batrâna straie de lâna, în podul cu fân încalzit
de aburii degajati de caldura animalelor. Vacile cu lapte de-o parte a
grajdului si caii de cealalta. Am dormit bine o noapte întreaga, pâna ce
batrânul ne striga iar la masa. Lapte cald, jumari de oua, brânza de oaie
galbena de unt, amestecata cu mamaliga, într-un gust de lacomie. Afara
gerul scârtâie, în soba flacara vorbeste singura, în graiul ei, dându-ne
senzatia de bine. N-am încercat niciodata aceasta senzatie de fericire, când
afara gerul îsi toarce caierul alb. Poezie nevinovata, ce ma fura pentru o
clipa realitatii crude.
Dupa dejun, ma lua mosul de-o parte, pentru pregatirea întâlnirii.
- As avea o întrebare! O sa vorbiti cu Comandantul Horia Sima de aici
- Ai sa vezi si matale!
- Cât de mare esti, Doamne, si cât de minunate sunt faptele tale!
exclama mosul ca pentru sine. Nu-i venea sa creada. Casa lui va intra în
istorie, prin evenimente ce-i depasesc întelegerea, dar la care participa din
toata inima. Dupa ce am stabilit totul, ne urcam în pod, si batrânul începe
sa-si povesteasca viata, de când era copil de taran de pe Valea Bolvasnitii,
nu departe de Cheile Cernii.
Primul razboi l-a prins în vârsta de armata, dar el, care umblase la oras,
sa învete o meserie, stia ca dincolo de Carpati erau frati de acelasi sânge cu
el, ca Dumnezeu nu-i va îngadui sa ridice arma împotriva lor. A fugit
de-acasa sa nu-l înroleze în armata. A trait câtva timp la padure, dar cum
jandarmii unguri îl cautau de zor, a hotarât sa treaca muntii. A ajuns la
Bucuresti. Cum avea o meserie, era rotar, si-a gasit repede un rost. Aici a
cunoscut pe viitoarea sotie, «baba» de azi, cum o chema el, cu care s-a
casatorit. Într-o zi l-a prins dorul de satul lui, asezat pe coama muntelui si
s-a dus sa-l mai vada o data.