Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

aproape, sa nu pierdem din ochi obiectivul care, pentru noi, ramâne ultima
ratiune de existenta. Cât va mai dura aceasta liniste înaintea furtunii, numai
Dumnezeu o stie. Sa fim gata sa primim împartasania cu greul, senini, ca
cerul credintei noastre.
M-am despartit din nou de ei, cu strângere de inima. Plecam, parca pe
alta lume. Locul meu era aici. Numai aici regasesc firul vietii, seva care-mi
hraneste mintea si inima deopotriva. Numai aici as putea desavârsi ultimul
efort, ultimul grai, înainte de a ma amesteca pamântului care m-a zamislit si
mi-a trasat linia verticala, linia onoarei, a mândriei românesti.
Las Pastele în urma, cu ele satul meu drag si reiau trenul spre
Bucuresti. Cursurile continua într-un ritm accelerat si iata-ma, în sfârsit, în
pragul ultimelor examene. Însir alaturi de Licenta în Litere, de acum patru
ani, cea de Pedagogie si acum, în aceeasi goana, atac examenul de
Capacitate, care în mod normal se da numai dupa trei ani de practica, într-un
liceu, ca suplinitor. Licenta o luasem cu mentiune. Caracostea, Ciobanu,
Panaitescu au apreciat în special felul meu de a expune, de a trata un
subiect. Sedintele de seminar si munca de biblioteca mi-au permis sa ma
familiarizez cu critica, bazata pe o ampla bibliografie. Timp de patru ani
fusesem bibliotecarul sectiei Ciobanu, de unde urmaream toate lucrarile de
seminar cu completari documentate. Profesorul Ciobanu, nu rareori, îmi
cerea sa cercetez textele cirilice vechi, pentru a le studia, înainte de a fi
prezentate la seminar. Avantajul meu era ca la biserica din sat, unde eram
cantor de la vârsta de 12 ani, citeam Vietile Sfintilor, Triodul, în alfabet
cirilic. Toate aceste carti nu le aveam înca în alfabet latin. Mostenirea slava
se împlântase atât de bine sau cei ce se ocupau de educatia nationala nu au
gasit necesar sa dea tineretului constiinta originii noastre latine. În 1947,
dupa aproape 30 de ani de la întregirea României, cartile bisericesti erau
aproape toate în alfabet cirilic, obligând taranii sa continue a-l învata ca mai
înainte. Corespondentul lui latin era ultima preocupare a conducatorilor
tarii, unificate. Azi, când suntem ocupati de rusi, le oferim singuri aceasta
dovada, ca litera slava a fost întotdeauna instrumentul de cultura,
necontestat. O tragedie în plus, care explica mai bine de ce tradarea, în ochii
lor, nu a figurat mai mult decât dimensiunea unui fapt divers.
Legatura lor cu acest neam nu avea alt caracter decât acela de
suprapunere. Altcum, ar fi ezitat mai mult, înainte de a-i juca destinul într-o
partida de hazard. «Credeam ca nu era alta solutie… am fost înselati…» asa
cum jucatorul de carti, mizeaza averea, familia toata, capriciului unui zar.