Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Busuioc, dascalul scolii, curata avlia crucii cu elevii lui. La zgomotul facut
de roti se opreste. O clipa doar i-a fost de ajuns sa priceapa drama. Am
întors capul sa nu ma recunoasca. Odata si el a trecut legat, ca mine, prin
satul lui. Închisorile i-au ruinat sanatatea vreme multa. Îsi asteapta si el
rândul, cu toate ca era mutilat de razboi, cel din Rasarit, ciuruit de schije în
spate si mâna dreapta paralizata.
În stânga zaresc casa lui Vida, care-mi aminteste sarbatoarea hramului
bisericii, când am dansat o dupa-masa întreaga, de Sân-Maria Mica, în anul
trecut. Mai încolo, casa lui Ion Popescu, camarad de acelasi crez cu Busu, cu
mine. Invalid si el, se deplaseaza în cârje, sa continue sa creasca copiii
satului, în aceeasi dragoste de neam, dupa cum a învatat si el de la
predecesorii lui, împreuna cu celalalt invalid, Busu Busuioc. Obloanele
casei închise aratau parca a pustiu.
La capul satului apare casa lui Patru Hamat, nepotul lui Filaret din
Nemanu. Totul închis si la el. A fugit desigur de acasa, simtind furtuna ce se
apropie.
Curând satul dispare în fuga cailor, lasând în umbra serii prieteni si
case primitoare. Un ultim ramas bun. Pentru cât timp, Doamne!
Linia ferata ne taie calea. O halta, în amintirea mea: Balta-Sarata, cu
fabrica ei de cherestea, unde am petrecut un an din tinerete ca salariat. Se
înserase de acum si fabrica, cu luminile aprinse, lasa loc altor lumini, care se
proiecteaza la orizont. Era, nu departe, orasul Caransebes, lipit de
Caransebesul-Nou, prima noastra destinatie. Ne apropiem, convoiul îsi
înceteaza pasul. Zaresc casa lui Frant Stuiber, coleg de liceu, profesor de
matematici, si deodata caravana se opreste, taindu-mi firul atâtor iluzii. Am
ajuns!
Majorul sare din caruta în fata casei lui, postul de jandarmi,
comandatura sectorului Caransebes.
Înaintea cladirii, un stâlp înalt, serpuit de tricolor. Bizara masca, cu
tabla aceleiasi flamuri în vârf, care strânge inima trecatorilor. Se zice ca aici
se împarte dreptatea si se pedepseste nelegiuirea, se ajusteaza firile, se
corecteaza caracterele!
De acum eram la loc sigur. Majorul respira usurat. Nici bratul nu-l mai
doare, cu gândul la rasplata ce se va rasfrânge peste el si familia lui, datorita
«devotamentului» fara prihana întru stabilirea noii orânduiri.
Ne da jos din caruta ca pe niste bagaje pretioase, în timp ce o poarta
mare de stejar se deschide în fata noastra, ca usa unui cavou. Un sopron,