Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

evin repede, n-a fost decât o alarma. Mai îngrijorat eram însa eu. Mai mult
mâhnit, ca ma lasa corpul, chiar acum, în momentul decisiv.
Peste o jumatate de ora reîncep operatia. De data asta ma strâng mai cu
mila si rezist probei ceva mai bine. Aparatul de emisie-receptie, ce trebuia sa
mi-l atârne în fata, de curelele pieptului, i-l pun lui Ion, taranul sugubat. Pe
mine ma lasa liber de povara.
Astfel înhamati, ne îndreptam spre avion. Un Heinkel bimotor 111 era
deja sub presiune. Ordinea de îmbarcare era inversa ordinii de lansare, asa
ca primul lansat sa ramâna lânga deschizatura, gata de salt. Ultimele
dispozitii terminate, inclusiv modul de lansare, în trei termeni: agatarea
cordonului executata de responsabilul operatiei câteva clipe înainte de
lansare, apropierea si saritura, iata-ne în pragul namilei ce cutremura
pamântul în jurul ei, cu zgomot infernal. Eram atât de marunti lânga avion,
ca ne-ar fi înghitit fara urme. Urcam apoi treptele, ajutati din spate,
greutatea corpului depasea cu mult forta de ridicare. Picioarele nu le puteam
apropia, eram ca niste boboci de rata ce se leagana încercând sa mearga.
Doua chingi trecute sub partea superioara a picioarelor, împreunate cu cele
ce legau pieptul, ne îndepartau picioarele, îngreunându-ne mersul. Chinga ce
lega pieptul la înaltimea subsuorilor avea doua dispozitive, care serveau
pentru a se debarasa de parasuta îndata ce vom atinge pamântul. Operatia
era simpla, chiar prea simpla si periculoasa. O simpla apasare simultana la
cele doua extremitati ale dispozitivului, legate printr-un resort si ramâi
complet degajat. Gândul ca, în aer, fara sa-ti dai seama, te poti pomeni cu
mâinile subsuori si apasând pe cele doua capete, îmi da fiori. As putea sa nu
mai cobor, ci sa tot urc, în lumea fara griji. Sub noi se casca hâd orificiul
servind de usa, prin care va trebui sa ne azvârlim în gol. Era sub burta
avionului, mai spre coada. Noroc ca operatia se face noaptea si nu vedem
abisul sub noi. «Fertig» striga în limba lui ofiterul si deodata colosul îsi
scutura corpul înainte de a-si lua zborul spre înaltime. Privesc afara, pe
fereastra, viteza îmi strecoara pamântul ca prin sita, îmi fura vederea. Închid
ochii si astept sa plutim în aer, dar greutatea imensa nu reuseste sa se
desprinda de sol. Ajunge la capatul pistei, facem un ocol si revenim la
punctul de plecare. Înca o miscare, dar pasarea nu vrea sa-si reia zborul. În
sfârsit, se opreste si coborâm cu totii.
- Ceva la motor Nu mai plecam Atâtea întrebari fara raspuns. Ne
întoarcem din nou în hala mare si ne dezechipam. Camionul nu era departe,
ne îmbarca pe toti si iata-ne din nou la Breitenfurth, spre bucuria si